Á. Varga László (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 17. Arhivele Comitatelor Bichiş, Bihor, Cenad, Sătmar, Arhivele Districtului Chioar si Fonduri Arhivistice Păstrate în Alte Arhive din Ungaria. Repertoriu (Bukarest-Budapest, 2017)

Tartalom

II. Istoria Arhivei Naţionale ale Ungariei

După catastrofa de la Mohács şi ruperea ţării în trei părţi - cum am menţionat şi mai sus — o parte a arhivei medievale regale a rămas în cetatea Buda, în mâinile otomanilor şi în anul 1686 s-a distrus, iar cealaltă parte s-a risipit. în vederea garantării drepturilor nobilimii din Ungaria regală, depistarea şi colecţionarea documentelor cu importanţă naţională a devenit o sarcină importantă, scop pentru care au fost depuse eforturi încă în deceniul cinci al secolului al 16-lea. Regele din Casa Habsburgilor a condus ţara din Viena, oraş în care au fost înfiinţate organele guvernamentale şi-a desfăşurat activitatea Cancelaria Maghiară. Organele administrative ale Ungariei (Cămara Maghiară, Consiliul de Locumtenenţă) au fost înfiinţate la Bratislava, noua capitală a Ungariei. Competenţa adunării naţionale a stărilor nu s-a extins la organele guvernamentale maghiare, acestea au fost subordonate monarhului. în concepţia contemporană a epocii, documentele aparatului judecătoresc (Curia, locţiitorul regal, judele ţării, palatinul, scaunul tezaurarial) nu s-au numărat printre documentele naţionale.

în contextul noilor condiţii, palatinul şi adunarea naţională a stărilor au avut rol hotărâtor în privinţa Arhivei Naţionale. Trebuie menţionat faptul că regele a lăsat neocupată destul de des şi pe perioade îndelungate funcţia de palatin (1530-1554, 1562-1608, 1667-1681) şi adeseori nu a convocat nici Dieta ţării. Palatinul Tamás Nádasdy (1554-1562) a păstrat în arhiva sa familială un sac de arhivă cu inscripţia „Privilegia Regni Hungáriáé”, în care au fost păstrate puţinele documente ale ţării, obiectul lor fiind: tratate de pace încheiate între regele Ferdinand I. şi loan (Szapolyai), textul unor legi, tratativele purtate cu cehii şi cu stările din Transilvania, bugetele cetăţilor de graniţă şi sprijinul acordat în luptele cu otomanii, mesajul sultanului înaintat stărilor din Transilvania, tratatele de pace încheiate de regele spaniol şi cel francez din 1545 şi 1559. Documentele nu s-au păstrat, a rămas doar o listă cuprinzând conţinutul lor, întocmită mai târziu. După Nádasdy, noul palatin a fost numit abia în anul 1608, dar acesta, împreună cu adunarea naţională, a luat măsuri în privinţa asigurării securităţii documentelor ţării. în anul 1613a fost adoptată legea nr. XXXIII, care a prevăzut păstrarea documentelor de către palatin. Cunoaştem că în anul 1609 văduva palatinului decedat a predat arhiva ţării către adunarea naţională. Legea a prevăzut că, după decesul palatinului, familia sa, cu concursul adunării naţionale, să predea actele noului palatin. Legea are o însemătate importantă datorită faptului că prevedea predarea documentelor însoţită de evidenţa lor şi l-a obligat pe palatin să elibereze copii după documente. în general, prevederile au fost respectate: palatinul a predat documentele ţării într-o ladă de fier, în lada ţării (cista sau theca regni), împreună cu registrul lor de evidenţă, sub semnătură. Au fost adoptate şi legi cu privire la predarea documentelor. Până la sfârşitul secolului al 17-lea, documentele fost păstrate într-o singură ladă. Această ladă şi puţinele documente păstrate în ea pot fi privite ca antecedentele Arhivei Naţionale. Palatinul a păstrat documentele separat de actele sale familiale. în perioada zbuciumată în care funcţia de palatin a fost îndeplinită de către Ferenc Wesselényi (1655-1667), acesta a depus spre păstrare lada şi documentele la capitlul din Bratislava, însă până la 1681 acestea nu au fost căutate de nimeni. Când noul palatin a preluat lada, aceasta conţinea 45 de foi volante şi 3 fascicole. în anul 1681 Dieta a adoptat o nouă lege, care avea însemnătate mai mare decât legea din 1613. în anul 1613 au fost luate măsuri doar în privinţa celor mai importante documente ale ţării (diplome inaugurale, tratate de pace, documente referitoare la graniţele ţării), legea nedispunând despre documentele privitoare la confiscarea moşiilor, care au ajuns în administrarea Cămării Maghiare şi a Cămării din Spis sau despre alte înscrisuri de interes naţional. Legea XXXVIII din 1681 a prevăzut predarea documentelor referitoare la moşiile retrocedate sau cele care urmează a fi retrocedate vechilor proprietari, şi păstrate la cămările menţionate mai sus, dar a prevăzut şi predarea diplomelor şi a documentelor care aveau importanţă naţională către palatin. Monarhul nu a permis aplicarea prevederilor acestei legi. La sfârşitul secolului, problemele cu posesiunile situate pe teritoriile eliberate de sub ocupaţia otomană au atras atenţia din nou asupra documentelor. Comisia de Achiziţii Noi (Neoaquisitica Commissio) a retrocedat posesiunile foştilor proprietari sau descendenţilor acestora doar în cazul în care au dovedit autenticitatea drepturilor de proprietate. Din acest motiv, locţiitorul regal Ferenc Klobusiczky a propus înfiinţarea Arhivei Naţionale, în sprijinul intereselor publice şi private, cu personal şi clădire proprie permanentă (în vechea clădire a Dietei din Bratislava), în care urmau a fi păstrate, alături de documentele ţării şi arhivele palatinului, ale judelui ţării, ale locţiitorului regal, documentele de interes naţional ale cămărilor, precum şi actele cu valoare juridică ale persoanelor fizice. Proiectul nu a fost realizat din cauza izbucnirii luptei de eliberare condusă de Francisc Rákóczi al II-lea.

11