Á. Varga László (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 17. Arhivele Comitatelor Bichiş, Bihor, Cenad, Sătmar, Arhivele Districtului Chioar si Fonduri Arhivistice Păstrate în Alte Arhive din Ungaria. Repertoriu (Bukarest-Budapest, 2017)

Tartalom

La Dieta din 1722, stările au acceptat dreptul de succesiune la tron al liniei feminine a Casei de Habsburg (Pragmatica Sanctio). în această situaţie, Carol al IlI-lea nu s-a opus iniţiativei stărilor în vederea înfiinţării Arhivei Naţionale şi a fost adoptată legea nr. XLV, care prevedea înfiinţarea în vechea clădire a Dietei din Bratislava o arhivă naţională generală (Universale Archivum Regni), în care va fi păstrat orice document ce se referă la situaţia ţării. Legea a mai prevăzut numirea unui custode al arhivei (archivi conservator), predarea anuală de către judele ţării a copiilor autentice ale documentelor create şi posibilitatea depunerii la arhivă a documentelor private. Potrivit legii, documentele păstrate la arhivele cămărilor şi ale locurilor de adeverire trebuiau predate noii instituţii, însă norma de drept nu conţinea prevederi referitoare la atribuţiile Arhivei. Prevederile acestei legi nu au fost aplicate timp de mai multe decenii. Monarhul a fost preocupat cu redobândirea bunurilor casei regale şi nu le-a predat documentele care atestau drepturile regale, însă nici stările nu au depus prea multe eforturi în vederea înfiinţării Arhivei în cel mai scurt timp posibil.

Situaţia s-a schimbat după anul 1751, după ce funcţia de palatin a fost ocupat de către contele Lajos Batthyány (palatin până la 1765). Batthyány a rămas consternat când şi-a dat seama de conţinutul lăzii, dar probabil a fost inspirat şi de instituirea de către Maria Tereza, în anul 1749, a Haus-, Hof- und Staatsarchiv, precum şi de faptul că la Cămara Maghiară postul de arhivar a fost instituit încă în anul 1738. Palatinul a început să se ocupe cu organizarea arhivei pe la sfârşitul anului 1753. în vederea preluării documentelor de interes naţional ajunse la Cămara Maghiară şi din Transilvania, a înaintat reginei un memoriu. Acţiunea sa nu a avut rezultat, deoarece predarea documentelor către o instituţie a stărilor leza interesul casei regale şi al tezaurului. Astfel, palatinul a luat măsuri de proprie competenţă. A făcut propuneri în privinţa amenajării Arhivei şi în martie 1755 s-a consultat cu aristocraţia ţării. Batthyány a hotărât următoarele: documentele vor fi păstrate la parterul vechii clădiri a Dietei; până la angajarea personalului competent, documentele vor fi gestionate de către un vice-arhivar, care va fi îndrumat de către palatin; va apela la înalţii demnitari laici şi ecleziastici, la capitluri şi conventuri şi la vechile familii, ca aceştia să depună spre păstrare la arhivă toate documentele de interes naţional, deţinute de ei. Apelul său a fost lansat în martie-aprilie 1755.

La apel au răspuns prea puţini faţă de aşteptări, ceea ce nu l-a împiedicat pe Batthyány să înfiinţeze Arhiva. La data de 1 martie 1756 Batthyány a semnat „ regulamentul de funcţionare ” a arhivei (Instructio) şi în ziua următoare l-a desemnat pe Imre Csintó, cancelar al consiliului locumtenenţial, în funcţia de archivarius regni vice gerens (adjunct al arhivarului naţional). Aceste dispoziţii ale palatinului au avut ca rezultat instituirea Arhivei Naţionale, a Archivum Regni. în 1765 adunarea naţională a adoptat o lege referitoare la organizarea arhivei, lege pe care regina nu a sancţionat-o. Totuşi, în baza acestei legi neoficiale, au fost precizate în amănunt regulamentele de organizare şi funcţionare ale arhivei şi palatinul l-a numit pe consilierul consiliului locumtenenţial László Balogh în funcţia de arhivar naţional.

Archivum Regni a funcţionat aproape 120 de ani. Timp de două decenii la Bratislava, iar din 1784 la Buda, unde a fost mutată împreună cu Consiliul Locumtenenţial, în fosta mănăstire a Ordinului Clariselor, care a devenit şi sediul parlamentului ţării. în această perioadă îndelungată materialul arhivistic s-a înmulţit, însă numărul personalului a rămas insuficient. în unele perioade nu a lucrat nimeni în Arhivă. Evenimentele importante ale istoriei Ungariei au avut impact şi asupra Arhivei. Iosif al Il-lea a încercat să desfiinţeze Arhiva. în timpul Revoluţiei de la 1848 Academia Maghiară de Ştiinţe a propus instituirea unei arhive publice de stat în care urmau să fie colecţionate arhivele păstrate la Archivum Regni, arhivele Curiei, ale organelor guvernamentale desfiinţate, documentele arhivistice referitoare la Ungaria şi păstrate la Viena, arhivele locurilor de adeverire, precum şi o parte a materialului arhivistic al oraşelor şi al comitatelor. Amândouă iniţiative au eşuat, dar nu a înregistrat succes nici planul absolutismului austiac în ceea ce priveşte desfiinţarea arhivei după anul 1849.

Cu excepţia războaielor napoleoniene, când arhiva a fost evacuată şi transportată la Timişoara (1809), Archivum Regni a rămas la Buda. în anii 1850, a obţinut două încăperi în plus pentru păstrarea arhivei sale, aflată în creştere continuă. Materialul documentar al Arhivei aflat încă la Bratislava, de la bun început s-a împărţit în trei: 1.) Archivum Regni în sensul mai restrâns al cuvântului, cuprinzând documentele ţării (documente de interes naţional, diplomele din lada ţării, actele adunării naţionale, actele insurecţiei nobiliare),

2.) Arhiva Palatinului (Archivum palatinale), pentru care palatinul a prevăzut o gestionare separată, 3.) Actele judelui ţării (Acta judicatus curiae regiae), care mai târziu a primit denumirea de Arhiva Judelui Ţării (Archivum iudicis Curiae regiae). Arhivarul naţional András Rudnyák (1783-1813), împreună cu puţinii săi colegi, a efectuat lucrări de ordonare imense în arhivă. A conceput sistemul de ordonare a celor trei arhive (ladula-fasciculus-numerus) şi a întocmit registre generale şi indexuri alfabetice. în perioada 1765—

12