Pál-Antal Sándor (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 12. Judeţul Mureş (Bukarest - Budapest, 2014)
Tartalom
provocate de instabilitatea politică, invaziile şi războaiele care au pustiit aceste ţări. O parte mult mai mică s-au putut salva în ţările vecine, inclusiv Transilvania. Limba documentelor a fost în primele secole slavona, sub influenţa bisericii ortodoxe, care o utiliza ca limbă sacră. Limba română - cu caractere chirilice - începe a se folosi în a doua jumătate a secolului 16 şi în cancelariile Principatelor. Limba greacă a avut, de asemenea, o anumită răspândire în mediul oficial şi intelectual în secolele 17-18. Instituţiile bisericeşti : mitropolia, episcopiile şi mănăstirile, mai puţin expuse vicisitudinilor, au devenit în pragul epocii modeme depozitare importante ale documentelor oficiale ale statului şi ale particularilor. Ele au conservat cele mai vechi documente păstrate până astăzi. înfiinţarea Arhivelor Statului la 1831-1832 prin Regulamentul Organic, constituţia modernizatoare adoptată sub influenţa Rusiei, reprezintă un moment de cotitură în evoluţia societăţii şi implicit a arhivisticii româneşti. Ea marchează trecerea de la medieval la modem şi creează premisele dezvoltării ascendente a tezaurului documentar şi a practicii arhivistice. Instituţia Arhivelor devenea în scurtă vreme, după modele europene consacrate, ceea ce contemporanii au sesizat din primii săi ani de activitate : o temelie a drepturilor colective şi particulare şi un loc al memoriei colective, în secolul ce avea să fie numit al « naţiunilor » şi « al istoriei». Primul „arhivist al statului” din Moldova, cunoscutul cărturar luminat Gheorghe Asachi, este autorul primului program de dezvoltare a instituţiei, care prevedea : colectarea organizată a documentelor istorice de la instituţii şi particulari, copierea documentelor privind Moldova, aflate peste hotare, contribuţia Arhivei la scrierea istoriei ş.a. Un regulament mai detaliat al Arhivelor Statului de la Bucureşti s-a întocmit în 1840, care prevede depunerea tuturor documentelor mai vechi de anul 1831, reguli de arhivare, inventariere şi eliminare a actelor şi constituirea a patru secţiuni specializate. în 1862, după unirea Moldovei cu Ţara Românească, la fel cu celelalte instituţii, Arhivele Statului s-au unificat sub conducerea unei Direcţii Generale cu sediul în Bucureşti, în subordinea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. La Iaşi a funcţionat o sucursală. Până la 1918 autoritatea instituţiei s-a limitat la instituţiile centrale ale statului iar creşterea colecţiilor s-a făcut pe seama acestora şi a arhivelor bisericeşti. După actele de unire politică a teritoriilor româneşti, în anii 1918-1920, Direcţia generală a Arhivelor Statului a înfiinţat comisii pentru organizarea Arhivelor Statului din noile provincii: Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Prin Legea arhivelor din anul 1925, completată în 1932, s-a dat o organizare unitară arhivelor publice. Arhivele Statului au fost organizate ca Direcţie Generală în Ministerul Instrucţiunii, la departamentul învăţământului Superior, alămii de universităţi şi muzee. Au funcţionat ca direcţii regionale Direcţia Generală din Bucureşti pentru Muntenia şi Dobrogea, Cluj pentru Transilvania lărgită şi Banat, Cernăuţi pentru Bucovina şi Chişinău pentru Basarabia. Legea prevedea organizarea regională a instituţiei, controlul şi colectarea arhivelor mai vechi de 30 de ani ale tuturor instituţiilor publice centrale şi teritoriale, autonomia arhivelor minoritare şi confesionale sub controlul directorului general, structura de personal şi organizarea învăţământului arhivistic, activitatea ştiinţifică. în cadrul Arhivelor din Bucureşti s-a înfiinţat un Muzeu al arhivelor, în 1924 s-a înfiinţat Şcoala Superioară de Arhivistică şi „Revista Arhivelor”, în 1941 chiar un Institut de Arhivistică şi o nouă publicaţie ştiinţifică „Hrisovul”. Practica şi teoria arhivistică au făcut progrese importante sub conducerea lui Aurelian Sacerdoţeanu (1938-1953), apreciate chiar pe plan european. Până în 1950, până când legea rămâne în vigoare, împreună cu organizarea administrativă judeţeană, au mai fost înfiinţate direcţii sau subdirecţii regionale la Craiova (1931), Timişoara (1936), Năsăud (1937), Braşov (1938), Sibiu (1944), Buzău, Suceava, Constanţa, Sighet (1945). în toată perioada 1918-1950 instituţia a făcut faţă cu greu misiunilor sale legale, din cauza unei perpetue austerităţi, generate de neglijarea autorităţilor şi a vicisitudinilor din deceniul marcat de război şi primii ani postbelici. Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 17 din 27 ianuarie 1951 Arhivele Statului au trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne3, care a avut ca urmare schimbarea de statut al instituţiei, de la cel ştiinţific şi cultural la cel predominant administrativ. Instituţia şi activitatea arhivistică din România au Arhivele Statului 125 ani de activitate, Bucureşti, Direcţia generală a Arhivelor Statului, 1957, p. 213. 8
