Pál-Antal Sándor (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 12. Judeţul Mureş (Bukarest - Budapest, 2014)

Tartalom

dezvoltat treptat un sistem de inspiraţie sovietică altoit pe experienţa arhivistică şi administrativă românească. El este în vigoare şi astăzi, cu modificările inerente intervenite într-un interval de peste şase decenii de funcţionare.

în esenţă, sistemul are următorele caracteristici: instituirea protecţiei şi controlului de stat asupra tuturor Arhivelor, publice sau private; legislaţie unică şi controlul aplicării legii prin instituţia Arhivelor Naţionale; norme unitare de prelucrare în structurile Arhivelor Naţionale şi, separat, pentru celelalte instituţii creatoare şi deţinătoare de arhivă; introducerea conceptului de Fond Arhivistic de Stat, ulterior extins şi asupra arhivelor private, sub numele de Fond Arhivistic Naţional; preluarea arhivelor în proprietatea statului, cu anumite excepţii de instituţii publice care îşi pot organiza arhive proprii; organizarea Arhivelor Naţionale pe baze centraliste şi organizarea ei pe structurile administrative-teritoriale existente; organizarea arhivelor la creatori şi deţinători pe baza Nomenclatorului arhivistic, avizat de Arhivele Naţionale.

Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 472 din 29 mai 19514 reglementa noul statut al Arhivelor Statului, a cărei misiuni era următoarea: „îndrumează şi controlează organizarea şi conservarea materialului arhivistic al instituţiilor şi întreprinderilor de orice fel, selecţionează şi clasează materialul arhivistic de pe teritoriul RPR, conservând pe acela care prezintă importanţă istorică şi naţională de stat”5.

în perioada următoare, pe baza reformei administrative care desfiinţa judeţele tradiţionale, s-au constituit 16 servicii regionale şi 54 de filiale în principalele centre raionale6. în urma reorganizării administrative din 1968 numărul unităţilor teritoriale s-a redus la 42 (41 filiale judeţene + municipiul Bucureşti), la care se adaugă Arhivele Centrale, structură permanentizată până azi. Măsurile de natură legislativă şi organizatorică au reuşit să limiteze distrugerile generate de „revoluţia proletară” şi să pună la adăpost mii de arhive rămase fără stăpân, ca urmare a naţionalizărilor şi lichidărilor de instituţii de tot felul.

Prin Decretul nr. 353/1957 se constituia Fondul Arhivistic de Stat al RPR7, concept de inspiraţie sovietică, folosit cu anticipaţie chiar în anii precedenţi, care avea totuşi o justificare după valul de etatizări din ultimii zece ani anteriori8. Redefinit în 1971 sub numele de Fond Arhivistic Naţional, a făcut epocă, fiind şi astăzi în vigoare, pe baza Legii Arhivelor din 1996.

în aceeaşi perioadă a fost introdus Nomenclatorul arhivistic, structurat după organigrama instituţiei creatoare şi însoţit de termenele de păstrare9 prevăzute pentru fiecare dosar în parte. Sistemul Nomenclatorului a dat caracter unitar şi coerenţă organizării arhivelor din România, sub controlul şi îndrumarea Arhivelor Statului.

în privinţa reglementării practicii arhivistice, s-a ajuns treptat la elaborarea a două norme metodologice convergente, ambele pornind de la legislaţia în domeniu: una de uz intern în Arhivele Naţionale {Norme Tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale, ediţii 1976, 1984, 1996), alta pentru ceilalţi creatori şi deţinători de arhive, sub forma unor instrucţiuni de aplicare a legii arhivelor (1971, 1996).

Decretul Consiliului de Stat nr. 472 din 20 decembrie 1971 privind Fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România10 a sintetizat experienţa arhivistică anterioară din România şi a pus bazele sistemului arhivistic pentru următoarele peste trei decenii. Actul normativ stabilea că documentele cu valoare istorică şi documentară, „oricare ar fi deţinătorul lor”, sunt supuse legii, ceea ce a deschis posibilitatea preluării de către Arhivele Statului a unor arhive importante de la culte, instituţii de cultură şi chiar persoane fizice.

Criza economică din anii 1980 a oprit construcţiile de arhivă, realizate după 1965 cu oarecare ritmicitate, şi încetinit mult ritmul preluărilor de arhivă prevăzute de lege. Tendinţa a continuat şi după 1989, încât, după

Ibidem, p. 213-216.

Ibidem, p. 214.

Ibidem, p. 144-145, situaţia din 1957. Serviciile regionale erau următoarele: Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Hunedoara-Deva, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş.

Buletinul Oficial al RPR, nr. 19 din 26 iulie 1957, p. 1-3.

Bogdan-Florin Popovici, „Arhiva totalăexperienţa românească. O incursiune in istoria conceptului de Fond Arhivistic Naţional. Revista Arhivelor, 2008, nr. 1, p. 24—50

Iniţial consemnate într-un instrument distinct numit Indicatorul termenelor de păstrare, ulterior contopit în Nomenclator. Buletinul Oficial, nr. 164 din 30 decembrie 1971.

9