Pál-Antal Sándor (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 12. Judeţul Mureş (Bukarest - Budapest, 2014)
Tartalom
Din materialul arhivistic referitor la Transilvania, păstrat în arhivele din România, şi prezentat în volumele sus menţionate, colecţiile registrelor parohiale de stare civilă constituie o parte însemnată şi frecvent cercetată. Registrele sunt prezentate la finalul grupei tematice „Colecţii”, pe localităţi şi în cadrul acestora pe confesiuni, în ordinea alfabetică a acestora. Ne exprimăm speranţa, că volumele vor constitui un instrument util pentru genealogi, care le vor folosi frecvent. înainte de a încheia, suntem datori să menţionăm faptul că au fost de mare folos proiectului nostru experienţele acumulate în redactarea volumelor din seria „Izvoarele arhivistice privind Ungaria istorică” (2004) şi a ghidului bilingv al „Fondului Prefectura judeţului Satu-Mare” (2000). Primele roade ale cooperării noastre - volumele care prezintă materialul arhivistic creat înainte de 1918/1919, păstrate de serviciile judeţene Mureş şi Harghita ale Arhivelor Naţionale, fonduri şi colecţii date în cercetare - vor ieşi din tipar în luna septembrie a anului curent, cu sprijinul important al Fondului Cultural Naţional din Ungaria. Avem încredere că până la finele deceniului toate cele 21 de volume vor vedea lumina tiparului. Budapesta-Bucureşti, în august 2014 Mikó Zsuzsanna director general Arhivele Naţionale ale Ungariei loan Drăgan director Arhivele Naţionale ale României Á. Varga László redactorul seriei