Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 30-31/3. (2011)
Gabriela Ana Juan: Şcoala şi comunităţe urbane din Banatul Montan în perioada interbelică
Istorie din preajma primului räzboi mondial misionari pentru propagarea catolicismului Tn Asia. íntrucát, Tn perioada räzboiului, Tn acest edificiu fuseserä cantonati soldati germani, särbi §i, apoi, francezi, interiorul säu era distrus. Localul, situat pe strada Decebal, la poalele dealului, era ocupat Tn acel moment de politia ora§ului; dar constructia, care prin structurä §i Tmpärtire precum §i prin faptul cä avea Tn plus, spre deal, о grädinä de aproape un hectar, era mai adecvatä pentru internat. Tratativele duse de deputatul Traian Lalescu cu ministrul de interne ca §i de membrii eforiei viitorului internat cu §eful politiei locale, M. Copäcianu, au gäsit ecoul cuvenit, localul fiind curänd eliberat. S-а trecut apói la reparatii, dotäri, astfei cä la 22 septembrie 1922, cänd au Tnceput cursurile §colii comerciale, 30 de elevi au aflat gäzduire Tn internat35. Inaugurarea oficialä a acestuia a avut loc la 21 noiembrie 1922, Tn prezenta ministrului instructiunii, profesorul dr. C. Angelescu, a secretarului general din minister, I. Valaori §i directorului Tnvätämäntului superior, I. Burileanu, plus, desigur prof. dr. Traian Lalescu, fondatorul internatului. Momentul era astfei deseris de gazeta „Gränicerul Banatului”: „Ре о neauä ca spuma laptel ui, a soslt la 21 crt. in ora§ul nostru d-l. dr. Angelescu, ministrul instructiunii publice, dimpreunä cu insotitorii säi, d-nii Traian Lalescu, prof. univ. §i deputat al Or§ovei, Valaori, secretarul general al ministerului Instructiunii Publice §i I. Burileanu, directorul invätämäntului superior. Or§ova, pe tot cuprinsul ei, era deosebit de impodobitä, ca de о rarä särbätoare, cu steaguri nationale §i cu nenumärate arcuri frumoase de triumf, intre altele: gara, a podul Cernei, la Bisericä, la Internat, la §coala superioarä de соте rt, avänd inscriptiunea: Bine ati venit! La oprirea trenului de Bucure§ti, in gara Or§ova, numeroase steaguri, cari fälfäiau vesele de vizita deosebit de rarä, ce i se fäcea acestui orä§el, port frumos la Dunärea bätränä, muzica militarä a cäntat un imn de bunä primire, apoi d-l dr. P. Corneanu, prefectul judetului Cara§-Severin, in putinele cuvinte inimoase, a urat bun sosit d-lui ministru, pe pämäntul mänos al Banatului, care i-a multumit, märturisind cä-i ferice cä poate lua parte la inaugurarea internatului §colii superioare de comert din Or§ova §i sä-§i continue activitatea pentru inmultirea §colilor §i in Banat. Urale nesfär§ite au acoperit cele din urmä cuvinte.36 37" Articolul - reluat Tn Anuarul gimnaziului pe anul §colar 1933-1934, cänd internatul a trecut Tn gestionarea acestei §coli, cea de comert Tncheindu-§i activitatea - descrie evenimentul Tn detalii §i pe mai departe: deplasarea convoiului de träsuri pänä la Biserica ortodoxa, cu primirea la podul Cernei de „mändrul banderiu din Jupalnic §i E§elnita”, sävär§irea Sfintei Liturghii de PC Pärinte Constantin Dure Tmpreunä cu PC Pärinte Mihai Costescu de la E§elnita, corul elevilor, dirijat de profesorul I. Bätea dänd räspunsurile, slujbä la care au luat parte „un public numeros, compus din ofiteri, medici, advocati, ingineri, profesori, autoritäti civile §i militare, 7 vizita la internat cu о serie de alocutiuni, printre care cea a ministrului dr. C. Angelescu, acesta punetänd „insemnätatea §coalei pentru poporul nostru §i ce s-а fäcut la indemnul säu in privinta aceasta, 35 Ibidem, p.46-47. 36 „Gränicerul Banatului”, I, 1922, 27 noiembrie, pag.1 37 AnuarulXVal Gimnaziului Or§ova... 1933-1934, pag.48. 176