Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 29/2. (2009)
Cultură spirituală
314 Marisra XXIX al celor aflate la interferenta creatiei culte cu cea populará (ver§urile). Omniprezenta temei, dincolo de faptul cá atestá apetenta simtului comun pentru continutul ei, certificá, íntr-o anumitä mäsurä, dimensiunea terapeuticá a discursului funebru in forma sa de consolatio, atunci cánd se dore§te obtinerea acestui efect. Dar principala sa conotatie se leagá de nevoia inoculárii unui comportament bazat pe asimilarea valorilor cre§tine, pornind de la de-valorizarea tuturor aspectelor ce tin de caracterul „materialist" al fiintei umane. In abordarea temei se uziteazá cele mai penetrante procedee stilistice, mizándu-se pe sugestibilitatea imagisticá exceptionala a descrierilor pigmentate cu amánunte din sfera macabrului. Un rol esential il au elementele caracteristice fizionomiei umane, supuse aceleia§i chestionári impersonal-retorice in forma lui ubi sunt; nu este neimportantá recurenta, in discurs, a acestor elemente, daca avem in vedere, ceea ce antropologia secolului XX va consacra definitiv, §i anume rolul de depozitar absolut al identitátii atribuit fetei umane (amintim о singurä consecintá din domeniul funebrului a acestei maniere de perceptie a chipului, respectiv fotográfia mortuará §i exceptionala sa simbolicá in personalizarea monumentului funerar). Recursui la elemente de fizionomie serve§te perfect ideii potrivit cäreia moartea anuleazä toate diferentele, egalizarea fiind surprinsä pe douä paliere: atat la nivelul actiunii ei imediate (universalitatea decesului), cat §i la cél al procesualitätii postume, reducänd persoana la un cadavru in descompunere. Chiar daca inspirate sau preluate din alte scrieri ale epocii, de§i chestiunea paternitatii ideilor ne intereseaza mai putin, sunt extrem de sugestive fragmentele ce aduc in imaginatia receptorului instantaneele privind descompunerea/putrefactia exact a acelor elemente corporale ce sunt íncarcate cu maximum de vitalitate; redäm un asemenea fragment, cu numeroase reluäri ín predicatia funebra a secolelor XVII-XIX, tocmai pentru exemplificarea plasticitatii §i sugestibilitatii acestora: "Au nu ne facem toti lut §i pämänt? Au nu ne facem toti mäncare broa§telor §i viermilor?...Unde sánt acuma ochii cei negri §i frumo§i? Oh cum s-au inchis! Sau unde-i párul cél cernit §i neatezit cum s-au sfárámit!Unde-i fata cea spálatá §i sulemenitá §i ruminá? Oh cum s-au inegrit §i s-au intunecat!...Toate putredirá!... Unde-i limba cea vorovitoare? Cum täcu §i sa a§ezá!"n. Forta nivelatoare a mortii se manifesta §i prin "obiectivitatea" ei, fiind lipsitá de arbitrariu §i actionánd intr-o manierä absolut nediscriminatorie. Astfel, elementele de prestigiu §i Statut social social, privilegiile värstei, atuu-rile estetice corporale, contexte afective speciale, toate aceste aspecte sunt eludate in actiunea mortii §i nu 11 Invätäturä la ingroparea oamenilor creftini, 1680, ms.26, biblioteca Bisericii Sf.Nicolae din §cheii Bra§ovului, apud A.Dumitran, Constante ale discursului..p.97
