Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 28. (2005)
Ioan Eugen Man: Vechi biserici de lemn din judeţul Mureş dispărute în ultimele decenii
8 lOAN EUGEN MAN íncá ín anul 1279, Sinodul bisericesc de la Buda a hotärät, pe seama romänilor din Transilvania, cä nu le e permis sä oficieze serviciul divin, sä ridice capele §i biserici”.3 La rándul lor, regii angevini interzic construirea de biserici ortodoxé din piaträ sau cärämidä. ín asemenea conditii, este de inteles constatarea cä „ in timp ce arhitecturii destinate cultu lui ortodox i se nega dreptuI de existentä, arhitectura apuseanä a putut sä-§i imprime nestingheritä pecetea asupra caracterului urbanistic al a§ezärilor din Transilvania"4 ín anul 1291, regele Andrei al ll-lea al Ungariei dispune demantelarea fortificatiilor construite „ deasupra bisericilor sau alte locuri”, ca ín Diéta din 1298 sä se ia hotärärea cä numai regele are dreptul de a admite construirea de editicii din materiale de constructie durabile, 5 fapt ce a determinat dezvoltarea unei arhitecturi de lemn, cu forme specific romäne§ti. ín aceste conditii istorice, este de inteles cä dezvoltarea unei arhitecturi monumentale romäne§ti nu era posibilä §i, ca urmare, numärul unor astfei de monumente durate „in piaträ” este mai mic. ín schimb, bisericile de lemn, mai modeste ca dimensiuni, constituie adevärate monumente de arhitecturä popularä. Referindu-se la aceastä stare de lucruri, cercetätorul Dinu Antonescu remarca: „In aceste conditiuni, cerinta de a satisface pe mai departe nevoile spirituale, ortodoxé, a stat sub semnul fire§tii continuitäti in sarcina arhitecturii populare de lemn, practicatä de anonimii mesteri cioplitori, purtätori ai traditiei dacice, in ceea ce prive§te constructiile biserice§tide lemn.’6 Abundenta lemnului in secolele trecute, pe teritoriul Transilvaniei, firesc §i in cel al judetului Mure§, a creat posibilitatea, cum era de a§teptat, a dezvoltárii unei civilizatii a lemnului, intre care bisericile ocupä un loc aparte. Pornind de la casa täräneascä, §i tinánd seama de caracterul popular al cre§tinismului la románi, liber acceptat §i nu impus fortat, noul ritual cre§tin a impus unele transformári ale clädirilor, intrucät „oricät de modeste ar fi fost organizatiile biserice§ti, acestea trebuiau totu§i sä satisfacä cerintele liturgice ce necesitau frei incäperi in§iruite de la est la vest: altarul, naosul §i pronaosul, la care se adäuga, färä a fi generalizatä, tinda.’7 A§a cum se prezintä astäzi bisericile de lemn, ele sunt rezultatul strädaniei colective §i anonimé, in foarte putine cazuri fiind cunoscut §i autorul, ce „reprezintä, in esentä, ultima etapä a unei evolutii ce a preluat, perfectionánd, tipare múlt mai vechi, care din cauza materialului §i-au incheiat cändva existentä, dupä cum, arhitectura lor desävärgitä apärutä din acél simt deosebit al compunerii volumelor §i al plasärii decorului, presupune о neindoielnicä cunoa§tere a me§te§ugului de a lucra lemnul intemeiat pe о sträveche traditie.’8 Un aspect aparte pe care dórim sä-l prezentäm, fie §i in mod succint, este cel al vechimii bisericilor de lemn din Transilvania. ín conditiile istorice cunoscute, ridicarea de cätre románi a noilor läca§uri de inchinäciune era mereu primejduitä, §i doar puterea traditiei mai putea face fatä urgiei timpurilor. Privite färä prejudecäti, bisericile de lemn nu pot fi considerate replici ale celor de zid. Acceptänd faptul cä au existat unele influente reciproce, läca§urile de lemn se circumscriu unui context cultural distinct, ce le preced pe cele de piaträ sau cärämidä arsä. Tocmai de aceea, incercarea unora de a data bisericile de lemn romäne§ti, ca provenind din secolul al XlV-lea, ca derivatie din arhitectura de piaträ (romanicä §i goticä), nu are nici un suport documentar. Dupä cum bine sesizeazä Dinu Antonescu, „Existä о arhitecturä a pietrei dupä cum §i una а
