Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 28. (2005)
Corina Bejinariu: Implicaţiile funerare ale corpului uman
IMPLICATIILE FUNERARE ALE CORPULUI UMAN 313 uitau de seriozitatea §i bunul-simt datorate unui mort”45, cu atät mai mult cu cät atmosfera ce se creeazä in timpul jocurilor nu implicä sobrietatea §i gravitatea pe care noi, astäzi, о consideräm ca fiind moralä §i decentä. Ori, semantica jocurilor de priveghi nu poate fi decriptatä separat de contextui general al practicilor funerare traditionale, iar acestea se disting in mod evident prin respectui §i devotamentul fatä de persoana defunctului (relevantä este, spre exemplu, preocuparea asiduä pentru parcurgerea tuturor secventelor din structura ceremonialului funebru). Credem cä dincolo de ratiunile terapeutice ale acestor manifestäri (suportui psihic prin impärtä§irea colectivä a durerii), motivatia constä in sentimentul de familiaritate cu defunctui46, perceput in continuare ca membru cu identitatea comunitarä cunoscutä. Se impune insä о distinctie: referindu-se la banalizarea povestirilor cu aparitii de morti (constatarea autorului vizeazä situatia cre§tinismului apusean), J.CI.Schmitt considera cä aceastä tendintä räspunde unei strategii ce urmärea sä instituie un mod cre§tin de familiaritate cu moartea §i cu mortii, mai precis spus о familiaritate virtuoasä. Ori, configuratia specificä a jocurilor de priveghi developeazä un alt tip de familiaritate, fundamentatä pe un anumit mod de valorizare a raporturilor afective cu defunctui. El nu este un cadavru (practic aceastä notiune are conotatii exclusiv medicale), ci este persoana din timpul vietii, angrenatä intr-un sistem de relatii familial-comunitare ce nu sunt suprimate imediat dupä repauzare. Mai mult, jocurile fiind caracteristice Tndeosebi funeraliilor persoanelor värstnice, despre care se presupune cä §i-au implinit destinul pämäntean, la nivelul mentalului colectiv decesul nu este perceput ca о tragedie, ci ca un fenomen firesc ce face parte din ordinea insituitä de divinitate. Un asemenea comportament ritual ne trimite la ceea ce J.Delumeau considera a fi modalitatea “naturalä de a träi cändva moartea” in contextui referirilor la criticile lui Luther privind indecenta cimitirelor din timpul acestuia; trebuie insä nuantatä concluzia lui Delumeau, potrivit cäreia “moartea celuilalt este privitä cu indiferentä. Nu scandalizeazä. Toti sunt obi§nuiti cu ea. Nimeni nu se va mai mira cänd ii va mai veni rändul”47. Nu impärtä§im Tntrutotul acceptiunea indiferentei fatä de decesul “celuilat", sau, cel putin, modelul tanatologic traditional romänesc nu mizeazä pe о asemenea atitudine. Modelarea culturalä a mortii ín spatiul romänesc porne§te de la premisa necesitätii cinstirii memoriei defunctului, iar intregul praxis ritual funerar se origineazä in acest imperativ. Explicabilä prin atitudinea familiarä cu moartea, atmosfera de bunä dispozitie, caracteristicä jocurilor de priveghi, nu este о dovadä de indecentä, ci о prelungire fireascä a momentelor träite aläturi §i impärtä§ite cu persoana defunctä. Practic, aceastä secventä a funeraliilor are in principal douä resorturi: 451.Gh.Roman, op.cit., p.483 46 Aceastä perspectivä a “familiaritätii” cu moartea este analizatä de J.Delumeau, care distinge douä forme de manifestare ale unei asemenea atitudini: о familiaritate fortatä, voluntaristä, rezultänd dintr-un efort sustinut asupra sinelui (pedagógia in vederea “imblänzirii” mortii), respectiv adevärata familiaritate cu moartea constatabilä in modul “de a deceda pe care civilizatiile traditionale il poartä aproape spontan cu eie”; vezi J.Delumeau, op.cit., pp.45-46 47 idem, p.49
