Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 28. (2005)
Corina Bejinariu: Implicaţiile funerare ale corpului uman
306 CORINA BEJINARIU circulare sunt consemnate cazurile de Tncälcare a mäsurilor impuse, chiar de reprezentantii clerului, a§a cum aminteam anterior: “§i ce íncá mai presus numitul preot Vasilie (...), Tnsu§(i) el, spre mare scandalä, nu s-а späimäntat, pre nepotul säu de träte, Voimir, care murisa, in bisäricä särutändu-l (§i) tuturor care petrecea mortui slobozisä sä-l särute"20. In paralei cu aceastä preocupare pentru eliminarea unor secvente rituale ce puteau avea efecte nocive asupra stärii de sänätate a unei Tntregi comunitäti, in contextui praxisului funebru este semnalat §i un alt pericol ce face, de asemenea, obiectul reglementärilor oficiale: pericolul inhumärilor premature. Ambele problematici ilustreazä inceputurile unor noi modalitäti de perceptie §i reprezentare a corpului uman, puternic influentate de un fenomen specific modernitatii cu implicatii profunde in realitatea §i imaginarul tanatologic: medicalizarea mortii. Referindu-se la impactul asupra societätii occidentale a recrudescentei presupuselor cazuri de moarte aparentä incä din sec. al XVII-lea, Ph.Ariés aratä cä precautiiie privind preintämpinarea unor asemenea situatii nedorite se reflectä in discursui testimonial, testatorii, cel putin cei proveniti din rändul elitelor culte, cuprinzänd obligatii exprese referitoare la momentul inhumärii, care nu trebuia sa fie inainte de 36 de ore de la momentul decesului (in numeroase cazuri apar si intervale mai mari)21; sunt preväzute chiar §i suplicii corporale pentru verificarea §i certificarea decesului. Evident, pentru spatiul románesc fenomenul devine manifest mai tärziu, dar circularele pe care le mentionam anterior cuprind §i prevederi privind obligativitatea inhumärii numai dupá expirarea celor 48 de ore de la momentul decesului; in situatii speciale sunt acceptate derogari de la regula, dar in cazul unor astfei de inhumäri premature, adicä inainte de cele 48 de ore impuse de lege, trebuia о justificare medicalä care sä arate cä era vorba de un caz epidemic - “atestat di la felceri sä aibä (cä altfel) sub mare räspundere va cädea”22. Din cele consemnate putem concluziona asupra unei atitudini aparent ambivalente fatä de corpul mórt. Renuntarea la practica särutärii mortului tine de о anumitä modificare de perceptie: moartea i§i pierde din caracterul sacru, transpersonal, ea fiind cauzatä de ceva, respectiv de о boalä, care prezintä pericolul contagiunii. De§i ne confruntäm cu о piedere а unei forme afectuoase de separare, pe de altä parte, grija statului pentru indeplinirea tuturor preparativelor care sä certifice decesul traduce preocuparea pentru a inocula ideea cä nu doar sufletul (a§a cum acreditase Tnvätätura bisericeascä), ci §i corpul este demn de respect; ca atare, se putea vorbi nu numai de “cea sufleteascä mäntuire”, ci §i de “trupiasca sänätate a noasträ”23. Pentru Transilvania, insertia statului §i a bisericii in modificarea unor cutume, justificatä atät prin ratiuni civilizatorii, cät §i prin incercarea de rationalizare a sentimentului religiös (eliminarea superstitiilor), este demonstrabilä §i prin invocarea mäsurilor de periferizare a cimitirelor. Färä a insista Tn mod deosebit asupra acestui aspect, nu putem omite faptul cä, Tn actiunea de scoatere a cimitirelor Tn afara a§ezärilor, s-а mizat puternic pe valorizarea negativä a corpului mort; Tn isteria ciclurilor epizootice cadavrul a devenit principalul agent 20 idem, p.201 21 Ph.Ariés, Omul in fata mortii, Bucure§ti, 1996, vol.ll, pp.141-146 22 Apud V.Leu, op.cit., p.208 23 idem, p.209
