Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 28. (2005)
Corina Bejinariu: Implicaţiile funerare ale corpului uman
IMPLICATIILE FUNERARE ALE CÓRPULUI UMAN CORINA BEJINARIU Muzeul Judetean de Istorie §i Artä, Zaläu Unul dintre aspectele fundamentale care se impun oricärei analize ce i§i propune examinarea atitudinilor generate de proximitatea mortii este, indubitabil, problematica valorizärilor corporale, cu privire specialä asupra contextelor funerare. Este cunoscut faptul cä intreaga literaturä tanatologicä a acreditat ideea potrivit cäreia “obiceiurile de inmormäntare se numärä printre aspectele durabile bine cunoscute ale celor mai multe culturi... Ceea ce este Ia fel de constant ca fi practicile Tnse§i e rolul coplefitor al familiei ín grija fatä de morti”1. Ceea ce ne propunem prin demersui nostru este tocmai abordarea acestui comportament cultural desemnat prin sintagma “grija fatä de morti”. Indiferent de spatiul geografic sau cultural investigat, confruntarea cu realitatea mortii impune о preocupare fundamental (evident, ín special, pentru situatiile de absoluta normalitate): respectarea cutumelor, in principal a ritului funerar. Este cunoscut faptul cä antichitatea greacä inregistreazä ca un veritabil sacrilegiu lipsirea de onorurile funebre a locuitorilor unui oraf2; motivatia rezidä nu atät in sentimentele de pietate nutrite pentru persoana defunctului, cät in perspectiva neliniftitoare ce poate fi generatä de о asemenea situatie. Aceasta se datoreazä credintei incetätenite potrivit cäreia “sufletul celui neinmormäntat nu-fi gäsefte liniftea in lumea cealaltä”3. Prezentänd о perspectivä ufor nuantatä, sursele antichitätii latiné, in special cele de facturä literarä, mentioneazä dificultatea desävärfirii celor douä categorii de rituri specifice mortii din acceptiunea gennepianä: trecerea, respectiv agregarea defunctului la lumea strämofilor, dacä secventa inmormäntärii nu a fost sau nu a putut fi respectatä. Aceasta intrucät sufletul celui neingropat nu poate ajunge in locurile rezidentei postume, ci trebuie sä rätäceascä cel putin un secol pentru a putea atinge destinatia finalä4. Rezonanta de care a beneficiat credinta rätäcirii sufletelor celor privati de mormänt este confirmatä de persistente ei in timp, in a§a-numitul substrat pägän al credintelor funebre din spatiul romänesc; astfei, in culegerile etnografice de la sfärfitul sec.XIX fi inceputul sec. XX intälnim consemnate practici rituale fundamentate pe aceastä credintä5. 1 P.Brown, Cultul sfintilor, Timifoara, 1995, p.34 2 E.Rohde, Psyche, Bucurefti, 1985, p.163. 3 idem, p.164 4 Apud Sim.Fl.Marian, inmormäntarea la romäni, Bucurefti, 1995, p.230 5 Citändu-I pe T.T Burada §i D.T.Bojincä, Sim.Fl.Marian consemneazä faptul cä “romänii de pretutindeni au cea mai mare ingrijire pentru inmomäntarea mortilor”. Aceasta pentru
