Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 26/3. (2000)
Eugen Mera: Toponimie românească din zona reghinului
TOPONIMIE ROMÄNEASCÄ DIN ZONA REGHINULUI 211 Bucure§ti, 1963, p. 296) raporteazä numele de Hód la sl.chodä „mers“, pentru formele ardelene §i muntene. loan pätruti (Onomasticä romäneascä, Ed. §tiintificä §i enciclopedicä, Bucure§ti, 1980, p. 120) aratä cä de§i „explicatia nu poate fi, bineänteles retinutafs.n.J , totu§i anumite antroponime din limba romána care au un sufix -d-, pot fi §i färä Tndoialä, sunt derivate cu acest sufix, de la un radical Ho, deta§at din nume incepätoare cu Ho. Tn sprijinul afirmatiei cä Hodac este un antroponimic, vine §i numele localitätii Hodor, localitate dispärutä längä Hodac, amintitä in anul 1492. In douä documente moldovene§ti din anii 1443 §i 1444 apare Hodor burciuc/Burcic ca nume al unui sat dispärut. Indiscutabil insä cä eie, initial, sunt antroponime; se pare chiar cä Hodor a fost prenume al unui gramatic care a scric un document muntenesc din anul 1483: „§i eu, Hodor gramatic, am scris in Tärgovi§te“, ca nume uic apare §i intr-un document moldovenesc din anul 1489: „satui anume Bäii Cäuti, unde a fost Hodor Vataman“. Acest Hodor dacä a fost Tmprumutat de la Ucraineni, mai ales la romäni nord-estici, poate fi §i un derivat din terna Hod-. (vezi loan Pätruti, Nume de persoane §i nume de locuri romäne§ti, Ed. §tiintificä §i Enciclopedicä, Bucure§ti, 1984, p. 79-80). Christian lonescu (Micä enciclopedie onomasticä, Ed. Enciclopedicä romána, Bucure§ti, 1975, p. 276-277) aratä cä „Hodor este in realitate forma specificä sub care apärea Theodoros la ucrainieni in sec. 14. ...La noi a circulat in forma veche popularä sub numele de Todor§i Todoran“. latä de ce la lbäne§ti foarte multe familii poartä numele de Todoran! Un derivat personal de la Hodor este Hodorac. In acest nume se intälne§te terna Hod- §i specificul ас ca §i la denumirea localitätii Hodac. IBÄNE§TI derivä tot dintr-un antroponimic, avänd la bazä numele de persoanä slavä Liuban ( Irgu Iordan, Toponiia romäneascä Ed. Acad. R:S:R: Bucure§ti, 1963, p. 169). Transformarea lui iu in / a fäcut ca numele sä devinä Libán. Maghiarii au adäugat acestui antroponimic Libán sufixul ,,falva“(sat). Ibäne§ti devenind Libanfalva/gre§it fiind tradus uneori ca „satui gä§telor“, denumirea sub care localitatea este atestatä documentar pentru prima datä in anul 1453. A existat chiar §i о localitate cu nume identic cu lbäne§ti, Lybanfalwa, Libanmezey sau Wozestye, amintit la 1404 (Suciu Coriolan, Dictionar istoric al localitätilor din Transilvaniayol.ll, Ed.Acad.R:S:R. Bucure§ti, 1968, p.425); Lybanyesz(Libotin); Libán,sat in comuna Suseni, jud. Harghita §i curmätura Sica§ului (Libán) care urmäre§te valea Libanului din Muntii gurghiului. Dintre cele patru sate lbäne§ti, cea din judetul Botolani se numea in anul 1712-1713 incä Lubaneszte. Prin reducerea de cätre died a numelui de Liuban la Iban s-а ajuns la denumirea de lbän/e§ti. Academician §tefan Pascu,(Voievodatul transilvaniei, vol.ll, Ed. Dacia, Cluj-napoca, 1979, p. 475-476) aratä cä numele multor sate derivä din antroponimice. Cele cu sufixul e§ti (sau ä§ti dupä о consoanä tare) sänt de origine tracä §i de asemenea cele cu sufixele -ni. E§tii, enii sunt descendentii unui mo§ comun, „intemeietorul“ a§ezärii saustäpänul satului, cnezi, voievozi, juzi, sau alte persoane in procesul de patrimoializare. Relatia dintre satele ce-§i derivä numele dintr-un antroponimic, nu trebuie, insä, simplificatä: satintemeietor, sat-eponim, dar nici nu se poate nega in chip absolut.“ GURGHIU este un toponimic romänesc. Primul care §i-a dat seama cä
