Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
III. Etnografie
682 ION PETRU POP 4 Dincolo de respectarea scrupuloasă a canonului, atrage atenţia dispunerea acestor personaje sub forma unei frize, personajele fiind perfect dispuse la aceeaşi înălţime şi avînd aceeaşi înălţime, înfăţişate bust, cu figurile împietrite, iar scena seamănă cu o ceremonie се-şi trage suflul din tradiţia antică, prin gestica simplă, tăcerea ce se citeşte în chipurile calme, care laolaltă se constituie într-o anume nobleţe şi măreţie gravă; totul sporeşte prin graţia şi eleganţa mişcărilor simbolice. Aici figurile nu se mai întorc spre spectator; aşezate treisferturi, fără a fi văzute nici din faţă şi nici din profil, fiecare din ele are o viaţă interioară aparte, cu trăiri ce se situează departe de noi. Celelalte scene se pun în acord, încadrîndu-şi personajele în ritmul de armonie generală. In stînga sus, Maria împărăteasă cu Pruncul, prezentaţi în întregime, se înfăţişează printre sfinţi din registrul specific rusesc. De o parte îmbrăcaţi în straie arhiereşti, de cealaltă în straie călugăreşti, expresia feţelor lor amintind de fizionomia tipică boierilor ruşi. In dreapta, este reprezentată tăierea capului Sfîntului loan Botezătorul; fiica lui Irod care primeşte pe „tipsie“ capul lui loan Botezătorul, se află în faţa unui portal pe care îl regăsim în barocul din Rusia. Simetric, jos, apare în două ipostaze, Maria cu Pruncul; în stînga — împărăteasă —; în dreapta Isus este ţinut afectuos în braţe cu mîna stîngă, semn al protecţiei materne12. Cu faţa spre centrul compoziţiei, între aceste două scene, deşi reprezintă aceleaşi personaje, se impun anume note care le disting: prima, desenată fin, se caracterizează prin caligrafia desenului şi delicateţea tonurilor, mişcarea şi faldurile drapajului fiind foarte discret indicate, iar şiragurile de pietre scumpe ce împodobesc vestimentaţia Măriei imprimă o tentă de preţiozitate; plastica celei de a doua este mai robustă, faldurile fiind mai pronunţat redate, mai tradiţionalist, unde contrastele de culori, roşul şi verdele, amintesc mai mult de specificul ortodox. Potrivit aceleiaşi tradiţii, în registrul ceresc, despărţit de cel pămîntesc prin tradiţionalii nori, este înfăţişat Dumnezeu, tatăl. In întreaga lucrare, aurul şi culoarea, redusă la cîteva tonuri esenţiale: roşu, verde, sienă arsă, galben, se aprofundează reciproc, imprimînd acea rară strălucire ce dă notă aparte picturii ortodoxe, întregind relaţia ce pune de acord reprezentările oamenilor, legăturile lor cu natura şi ambianţa arhitectonică care-i înconjoară. Rafinamentul desenului ne duce 12 Op. cit., p. 64.
