Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)

III. Etnografie

DOUĂ ICOANE RUSEŞTI PE LEMN, LA REGHIN

IOAN P. POP

Existenţa icoanelor ruseşti pe lemn, de-a lungul secolelor, pe teritoriul celor trei ţări române, este certificată de prezenţa lor în muzee, mănăstiri şi 'biserici, sau chiar colecţii particulare. Autenticitatea lor fiind mai lesne de dovedit, se ridică în faţa cercetătorului dificultatea reconstituirii drumului parcurs de icoană pînă la locul în care se află astăzi, şi deopotrivă, condiţiile istorice de detaliu legate de provenienţă, autor, şcoală sau atelier, meşterii iconari ortodocşi necaracterizîndu-se întotdeauna printr-un pronunţat sedentarism în exercitarea profesiei.

împodobite cu materiale preţioase, smalţuri fine, filigrane de aur şi argint şi pietre preţioase, aceste icoane erau oferite în dar cu diferite ocazii, şi, venerate, erau purtate în călătorii şi la război1. Este uşor deci de înţeles pentru ce acelaşi tip de icoană, recognoscibilă după stil, culoare, compoziţie sau semnătură (aceasta mai rar), o regăsim în zone geografice situate la distanţe mari, sau chiar în ţări diferite.

Nu surprinde deci, prezenţa la Reghin — Parohia II Ortodoxă — a două preţioase icoane ruseşti. Deşi nu pot fi atribuite aceluiaşi autor, fiind mult deosebite ca stil şi concepţie compoziţională, data execuţiei lor poate fi aproximată la jumătatea secolului al XVIII-lea. Dificultatea datării sporeşte şi prin faptul că ele sínt nesemnate autorii acestor două icoane nefăcînd notă aparte de la acea concepţie de umilinţă ereştin-ortodoxă, seculară moştenire bizantină, care-i determină pe pictori să nu-şi semneze operele2. De cele mai multe ori, comanditarul sau ctitorul contau în ochii contemporanilor mai mult decît cel care săvîrşea opera3.

1 I. D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti, Bucureşti, 1973, p. 35.

2 Corina Nicolescu, Icoane vechi româneşti, Bucureşti, 1971, p. 27.

3 Vasile Florea, Cuvînt înainte în Teofan Grecul şi şcoala sa, Bucureşti, 1974, pp. 5—6.