Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
11 LEGISLAŢIA AGRARA DIN TRANSILVANIA (I) 397 Cam în aceeaşi vreme, la 25 mai 1919, „Gazeta Poporului“ a făcut cunoscut cititorilor săi scopul urmărit de stat prin împărţirea pământurilor în termenii ştiuţi, generali, fără delimitările şi precizările aşteptate. Se amintea intenţia statului de a spori sau întregi proprietăţile ţărăneşti în aşa fel ca acestea să poată deveni exemple bune de urmat şi ca prin ele să se dezvolte şeptelul de animale şi implicit industria naţională25. A străbătut dar în paginile acestui ziar ca şi în ale oficiosului „Patria“, sau în ale altor ziare burgheze din acea vreme, ideea dezvoltării gospodăriilor ţărăneşti considerate economice şi viabile, în timp ce, pe de altă parte, aceleaşi ziare lăsau să se înţeleagă că nu va fi vorba de o împroprietărire a tuturor ţăranilor lipsiţi de pămînt şi din toate părţile Transilvaniei, invocînd drept cauză a acestei stări lipsa de pămînt expropriabil, peste tot şi în măsura necesară.26 Ideea dezvoltării proprietăţilor ţărăneşti mici, de fapt a proprietăţilor mijlocii, dacă nu chiar a burgheziei săteşti, a fost dezvoltată pe larg şi în coloanele ziarului „Unirea“. „Temelia economiei noastre naţionale — se susţinea în ziarul citat — nu poate să fie nici proprietatea mare, nici cea mijlocie, ci numai proprietatea mică. Pe moşioare mici şi libere cît mai mulţi proprietari harnici şi pricepuţi“. Proprietatea mică (de pînă la 15 iugăre), idealizată de ziarul „Unirea“ era chemată să asigure braţele de muncă şi pentru proprietatea ceva mai mare, pornind de la următorul calcul: Un ţăran — socotea autorul articolului din „Unirea“ — poate să lucreze într-un an agricol 4 iugăre de pămînt. O familie de ţărani cu 5 membri ar putea să lucreze 20 de iugăre, posedă însă numai 10. în acest caz va lucra şi la proprietarul cu 30 de iugăre care nu putea satisface, cu familia sa, compusă tot din 5 persoane, decît 20 de iugăre. Aspectul negativ, în esenţă, al acestei teorii — dependenţa economică a ţăranului mijlocaş de burghezia sătească — a fost puţin îndulcit, teoretic, prin cerinţa ca această muncă, la vecinul mai .bogat, să fie rentabilă pentru cel ce o face, „altfel — spunea autorul — decît să fie robotaşi fără cîştig, mai bine se vor mulţumi cu puţinul ce le produce moşioarele lor. In condiţiile de părtaşi, ori de zileri lăsaţi la absoluta discreţie a proprietarilor, ţăranul nostru n-o să se mai angajeze la nici un fel de lucru, în afara de moşioara lui. Pînă acum tranzacţia între muncitori şi proprietari a făcut-o cest din urmă, după interesele lui particulare“. în viitor, cerea ca înţelegerea să se facă prin intermediul sta-25 „Gazeta Poporului“ nr. 21 din 25 mai 1919, p. 1; 26 „Patria“, nr. 130 din 27 iulie 1919, p. 1;
