Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 6. (1976)
II. Istorie
7 DIN LEGĂTURILE LUI IOAN RAŢIU 299 prevede că nu numai 300 de suflete ci mii de familii vor deveni lázárom, pre baza legilor patriei, acelei patrie care se susţine cu sudoarea, cu denariul şi cu sîngele acelui popor“.23 Demersurile energice întreprinse de Raţiu, care folosindu-se şi de relaţiile pe care le întreţinea cu ceilalţi fruntaşi ai luptei politice din Transilvania şi România, au dus la organizarea de colecte publice: cea organizată de Alexandru Roman, proprietarul şi editorul ziarului Federaţiunea24, sau cea lansată de inteligenţa română din Sibiu, care a constituit un comitet ce avea misiunea să adune ajutoarele filantropice, lansînd cu această ocazie şi un apel semnat de Ilie Măcelariu, în care se spune că „aici în adevăr cine dă îndată, dă îndoit“.25 Totodată ziarul Românul condus de C. A. Rosetti, expediază o telegramă „doctorelui Raţiu în Turda (Transilvania)“, apărătorul tofălenilor, în care îl anunţă că „al doilea vărsămînt la subscripţiunea tofălenilor, se spediază mîne în suma de franci una mie“.26 27 Substanţiala contribuţie la asigurarea existenţei celor aruncaţi în drum este semnificativă şi relevatoare, ea indicînd spiritul de solidaritate naţională a tuturor celor „uniţi în cuget şi simţire“. Astfel numai ziarul Românul a adunat 5 000 florini valută austriacă, punîndu-se problema ca din ceea ce prisoseşte nevoilor imediate de hrană şi adăpost a tofălenilor să se cumpere pentru ei o moşie unde să se întemeieze o colonie care să poarte denumirea de Traiana Libera21 Prezent mereu alături de năpăstuiţii din Tofalău, loan Raţiu este pomenit în sursele documentare ca împărţind tofălenilor banii adunaţi din subscripţii: „suma cestionată fu împărţită înaintea noastră şi prin concursul nostru prin Dr. Raţiu, cu care ocaziune Dr. Raţiu spuse tofălenilor că napolean-dorii (napoleonii de aur) au venit de la mai mulţi contribuenţi particulari din România.“28 Avînd în vedere bunele relaţii pe care loan Raţiu le avea cu Alexandru Roman şi faptul că-şi puneau de acord acţiunile politice, trebuie să presupunem că acesta a avut o importantă contribuţie la iniţierea interpelărilor adresate de Alexandru Roman în Camera reprezentanţilor Ungariei în şedinţa din 22 noiembrie 1869; una ministrului de justiţie şi alta ministrului de interne în care întreabă „ .. . cum s-a putut întîmpla ca de atîta timp încoace Ministerul de interne n-a făcut vreo dispoziţiune nici pentru a provede pre acei nefe23 Ibidem. 24 Ibidem, nr. 113, p. 449. 25 Ibidem, nr. 117, p. 465. 26 Ibidem, nr. 120, p. 477. 27 Ibidem, nr. 125, p. 497. 23 Ibidem, nr. 133, p. 529.
