Takács Péter (szerk.): A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából - A nyíregyházi Jósa András Múzeum kiadványai 66. (Nyíregyháza, 2010)

A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából

măcriş, iar pentru boli plantele medicinale. Aproape fiecare familie a cultivat în grădina de lângă casă sau pe câmp legumele necesare hranei şi varza pentru iarnă.

în Nyír, creşterea ovinelor fie a fost slab dezvoltată, fie nu a existat de loc datorită păşunilor slabe, iar în zona mlăştinoasă, datorită molimei. Din această cauză în fiecare gospodărie s-a cultivat anual cânepă ori in, sau chiar ambele soiuri. Culesul, înmuierea, uscarea acestora a fost treaba bărbaţilor. Călcarea, periatul, torsul şi ţesutul erau sarcinile femeilor. Tot ele se ocupau şi cu confecţionarea din pânza ţesută a hainelor pentru membrii familiei.

Bărbaţii au construit casele şi anexele, au ridicat gardul în jurul gospodăriilor, au îngrijit animalele şi le-au pus înjug. Tot ei au cultivat pământul, au cosit fâneaţa, au confecţionat unelte, au tăiat lemne, le-au transportat cu animalele, sau au cărat alte greutăţi, împreună cu soţiile şi cu copii lor au adunat fructele. Magiunul a fost fiert întotdeauna de către femei, în schimb, pălinca era făcută întotdeauna de bărbaţii.

Bunurile, pe care familia nu le putea cultiva, confecţiona, aduna de pe câmp, din pădurile şi din apele din împrejurimi - prin cules, pescuit, vânat, braconaj - au fost cumpărate de la comercianţii ambulanţi sau din târguri, unde au fost valorificate şi surplusurile gospodăriei.

Cel mai important loc de târg al locuitorilor din plasa Nyír a fost la Cărei. în această localitate era şi reşedinţa comitatului Sătmar, aici fiind reşedinţa străveche al familiei Károlyi, centrul domeniului Cărei şi cel al Ecedei. în avantajul Careiului a servit faptul că aici a existat şi un depozit de sare. Cei care au venit aici la târg au putut procura sarea necesară, atât pentru ei cât şi pentru animalele lor. Se putea obţine aici şi munci plătite cu ziua, fie după forţă manuală, fie după căruţă. De asemenea, se puteau cumpăra oale de lut pentru uz casnic, postavuri, ţesături mai fine, încălţăminte. Tot de aici s-au procurat obiectele din metal: strachina de fier, ceaun, cazan pentru fiert ţuica, fier de plug, baltag, ferestrău, hârleţ, topor, sapă, unelte de aprins focul etc. S-au găsit, după pretenţii şi buget, magazine, meşteşugari din bresle sau în afara breslelor, din toate domeniile. S-a putut valorifica surplusul de animale, firul tors sau pânza ţesută de femei, coşercile, ştergătoarele de picoare, coşuri pentru ouă şi pânza cernită făcută din rogojina adunată din mlaştina Ecedea. Cerealele (hrişcă, alac, meiu) şi legumele (mazăre, linte, fasole) au avut mare căutare.

în regiunea Nyir-ului, pe lângă Cărei, au mai fost populare şi alte târguri, precum cel din Mada, sau târgul de vite din Mátészalka şi târgul de vite şi porci din Kisvárda. Precupeţii şi cei care au practicat diferite ramuri ale industriei casnice s-au deplasat până la Debreţin cu căruţele cu mărfuri: trestia, şindrila, produse din rogojină, fire şi pânza cernită ţesută de ei, pălincă de prune, unelte de lemn, laţ, fructe, magiun şi fructe uscate. Cei cu spirit întreprinzător au ajuns până în Bregovo şi Muncacevo cu pişcari, peşti şi broască ţestoasă, precum şi alte vieţuitoare de apă, pe care le-au prins în mlaştina Ecedea.

Conform mărturiilor ţărăneşti, activitatea populaţiei din plasa Nyír a fost determinată de cadrul natural şi de schimbul de mărfuri care a cuprins o zonă de 3-4 mile. Gospodăria unui iobag, care dispunea de o sesie întreagă sau de o jumătate, nu s-a deosebit de cea a nobilului care nu dispunea de nici un supus. Diferenţa era doar în prestigiu şi în preocupările culturale, învăţarea cititului şi scrisului. Atât pe sesia de iobag, ca şi pe lotul nobiliar, casa

54