Takács Péter (szerk.): A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából - A nyíregyházi Jósa András Múzeum kiadványai 66. (Nyíregyháza, 2010)

A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából

în regiunea avută în vedere, au trăit tot aţâţi sau chiar mai mulţi locuitori, decât în perioada reglementărilor urbariale din 1771-1775. în acest sens, în decursul a 220-230 de ani, în această zonă nu s-a înregistrat nici o creştere a forţei de muncă.

Cu ocazia conscripţiei din 1549, în satele plasei Nyír, au fost înregistrate 706 de sesii, ca unităţi impozabile. Pe o sesie de o unitate impozabilă au trăit patru familii de iobagi agricultori. Acesta presupunea animale dejug legate în faţa a 2.824 pluguri. Conform socotelilor general acceptate şi aplicate, la urbariu, un număr de 2.824 pluguri întregi (gazde cu patru sau cu şase boi) a fost egal cu 2.824 de gospodării de iobagi cu sesie întreagă. La reglementările urbariale din 1772-1775, comisarii urbariali au găsit în satele plasei 2.545 sesii de iobagi. în 1549 au fost cuprinşi separat în conscripţie săracii, supuşii care depindeau de moşier dar nu au dispus de animale de jug. Astfel, pe teritoriul plasei Nyír au fost numărate atunci 975 astfel de familii. în comparaţie, în 1772-1775, în cele peste cincizeci de sate studiate, s-au găsit 852 jeleri cu casă (fără animale dejug). în 1549, au fost conscrişi 150 de supuşi slujitori, iar la urbarii 279 jeleri fără casă. Datele confruntate ne arată că cei 220 de ani, între 1559 şi 1772-1775 au reprezentat o perioadă neroditoare în viaţa plasei Nyír. Nu a crescut nici numărul populaţiei şi nici economia nu s-a dezvoltat. Viaţa a stagnat, sau mai bine zis a pierit în acestă regiune.

Nici creşterea populaţiei, nici pieţele din zonă unde puteau să ajungă cu mijloacele de transport ale vremii nu au stimulat locuitorii din plasa Nyír la creşterea producţiei de marfă, în ultima treime al secolului al XVIII-lea. Populaţia de aici s-a orientat înspre autarhie. Aceasta însemna că, în afara unui număr minim de unelte sau alte obiecte, folosite în viaţa cotidiană sau în gospodărie, totul a fost realizat în producţie proprie. Această situaţie reiese şi din răspunsurile date la cele nouă întrebări principale din chestionarul urbarial. în afara de una sau două localităţi, celelalte nu s-au plâns de lipsa terenului arabil. în zonele unde, din cauza reliefului nu era suficient pământ arabil, se putea lucra în voie pământul din hotarul satului vecin pe alodiul moşierului. Mai mulţi au reclamat însă lipsa păşunilor sau a fâneţelor, darîntr-o rază de 3-4 mile, oricine putea să închirieze păşune sau să cumpere fân. Eventual trebuia transportat fânul pe un drum foarte de dificil. Cu exepţia unor zone cu mai puţin pământ arabil, în plasa Nyír, în perioada urbariului, se semăna în sistemul trienal. Grâul şi secara au fost semănate la fel, dar în multe sate s-a cultivat şi un soi de cereală mixtă între secară şi grâu. La faza de primăvară s-au cultivat ovăz, puţin orz şi legume de alimentaţie (mazăre, linte). Nu au fost pomenite, dar de multe ori s-au cultivat şi hrişă, alac, mei şi grâu de primăvară. Acestea din urmă au fost semănate, de obicei, în anii când apa rămasă după topirea zăpezii s-a retras târziu de pe câmpul cultivat. Deja în 1760-1770 locuitorii plasei Nyír au cultivat mălaiul, în special în grădini sau în zonele delimitate pentru acest scop ale hotarului. El a fost folosit pentru hrană şi, în lipsa pădurilor de stejar, pentru creşterea porcilor.

în câteva sate au existat livezi întinse, asemănătoare unor păduri, şi astfel, nu prea existau sesii de iobagi unde să nu fie plantaţi câţiva pruni, meri sau peri. S-au folosit şi fructele sălbatice. Din pere şi mere sălbatice s-a făcut oţet, din corn s-a făcut gem, iar din mure sirop. O bună parte din bunurile necesare vieţii au fost culese din hotar. S-au cules ciuperci pentru consum imediat, sau pentru uscat. Unde erau, s-au cules nuci şi alune, pentru consum şi pentru vânzare. S-au folosit şi mure, căpşuni, zmeură, pară de pământ,

53