Takács Péter (szerk.): A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából - A nyíregyházi Jósa András Múzeum kiadványai 66. (Nyíregyháza, 2010)

A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából

faneaţă de 8-20 sau 12 cosaşi. Au fost puţini cei care au folosit o sesie întreagă. Majoritatea iobagilor din Sătmar, a folosit doar o jumătate sau un sfert de sesie. Dacă avea nevoie de mai multe cereale sau alte bunuri decât putea să obţină după sesia lui, prefera să lucreze în parte pământul moşierului. După aceste venituri nu trebuia să se plătească impozit statului, comitatului şi nici decimă bisericii.

Obiceiul a prescris aproape întotdeauna relaţia reglementată prin ordinul urbarial. De obicei, moşierii nu au perceput nona după recolta de pe pământul urbarial. Puţini au încasat censul pentru sesie, preferându-se folosirea robotei iobagilor. Se dorea ca aceştia să lucreze pentru treimea sau jumătatea recoltei pământul alodial. Sunt exemple şi în sensul că, în ciuda reglementărilor date în 1770, doar în mijlocul anului 1820 s-a trecut la prestări conform urbariului.

Reglementarea relaţiilor urbariale a avut o importanţă deosebită pentru faptul că veniturile obţinute din impozite au devenit calculabile, putându-se estima sumele ce urmau să fie cheltuite pentru întreţinerea armatei permanente, organizate pentru servirea puterii dinastiei de Habsburg, precum şi pentru alte cheltuieli ale statului. Pe de altă parte, mai ales în ţinuturile de peste Dunăre, reglementarea a blocat robota exagerată şi anexarea suprafeţelor folosite de supuşi la alodiu, lăsându-i însă pe aceştia în asuprirea dată de Dumnezeu.

Consecinţele cele mai grave ale reglementării au fost reprezentate de faptul că s-a împiedicat adaptarea suprafeţelor folosite de ţărani la creşterea populaţiei. Nu s-au suprimat doar abuzurile moşierilor. La eliberarea iobagilor din 1848, ţăranii au fost împroprietăriţi doar pe loturile trecute în tabelele întocmite în 1770 de comisiile urbariale.

Reglementarea urbarială, prin definirea mărimii sesiei, cu înregistrarea părţilor de sesie din fiecare sat sau târg, a pus piedici posibilităţii trecerii altor suprafeţe de pământ în urbariu, pământ pe care ţărănimea, prin forţa de muncă rezultată din creşterea populaţiei, l-ar fi putut cultiva. Aceasta a declanşat revolte, răscoale locale urmate de reglementări de hotare.

în momentul de faţă nu pot fi analizate integral efectele reglementării urbariale. Nu îşi are locul într-un volum de izvoare nici discutarea consecinţelor istorice şi sociale cauzate de acest act. Documentele publicate aici relateatează o serie de fapte istorice referitoare doar la locuitorii plasei Nyír a comitatului Satu Mare, acestea fiind insuficiente pentru redarea situaţiei din întregul regat. Dar ele ne informează mai mult decât orice alt izvor despre viaţa şi gospodărirea locuitorilor din cele peste cincizeci de comune.

în primul rând, aflăm faptul că în plasa Nyír, urbariul s-a făcut în momentul cel mai nepotrivit. Locuitorii acestor meleaguri nu au depăşit încă efectele negative, create de asuprirea otomană, rivalitatea dintre principii Transilvaniei şi regele Ungariei, complotul lui Wesselényi, luptele curuţilor lui Thököly şi Rákóczi şi invazia tătarilor din 1717. Vremurile de război, precum şi epidemia de pestă din 1739-1743 au făcut victime nu numai între locuitorii regiunii, dar au afectat şi animalele dejug. Hotarele satelor au fost inundate chiar şi de mai multe ori pe an de apele Crasnei, Someşului şi ale Tisei. Apele neregularizate ale Crasnei au inundat în voie, de multe ori, o suprafaţă de 130-140 de iugăre, transformând în mlaştină hotarul mai multor sate. Sunt grăitoare datele publicate de Maksay Ferenc din conscripţia sesiilor din plasa Nyír pentru impozitarea din anul 1549. în această perioadă,

52