Takács Péter (szerk.): A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából - A nyíregyházi Jósa András Múzeum kiadványai 66. (Nyíregyháza, 2010)

A jobbágylét dokumentumai az úrbérrendezés kori Szatmár vármegye Nyíri járásából

DOCUMENTE URBARIALE DIN PLASA NYÍR A COMITATULUI SATU MARE

în 30 aprilie 1711, în oraşul Satu Mare, împuterniciţii regelui Iosif I de Habsburg, iar mai apoi al regelui Carol al III-lea, au semnat cu Alexandru Károlyi pacea care a încheiat răscoala pentru independenţa naţiunii, condusă de principele Francisc Rákóczi al II-lea. în ziua următoare, armata curaţilor a depus armele pe câmpia de la Moftin. Regatul Ungariei, care din 1526 s-a rupt în două, iar mai târziu în trei părţi, împreună cu Transilvania, s-a întregit cu acest act şi a ajuns timp de 200 de ani sub stăpânirea dinastiei de Habsburg. Regatul Ungariei împreună cu Principatul Transilvaniei au devenit principale surse de materii prime şi de producţie alimentară pentru celelalte provincii mai industrializate (Austria şi Cehia) ale Habsburgilor. Acest fapt a fost facilitat şi de politica vamală a imperiului.

Din cauza industrializării mai scăzute şi lipsa infrastructurii de transport marfa, dezvoltarea agriculturii a fost posibilă doar în partea de vest a Bazinului Carpatic. Cererea de materii prime a manufacturilor situate în provinciile ereditare a fost satisfăcută din regiunea de peste Dunăre. Moşierii din această regiune s-au axat pe producţia de marfa, însă, din lipsă de capital, mărirea producţiei şi a încasărilor, nu s-a produs prin modernizare, ci prin accentuarea exploatării forţei de muncă a iobagilor şi prin exproprierea terenurilor arabile mai fertile. Acest fapt a dus la sărăcirea ţărănimii şi la înrăutăţirea relaţiei dintre moşieri şi iobagi. în anii 1760, în comitatele de peste Dunăre s-au declanşat mai multe răscoale ţărăneşti. Mişcările au pornit din comitatul Vas aflat aproape de Viena şi Gratz. De aici ele s-au extins şi în comitatele Zala, Sopron, Somogy, Tolna şi Baranya.

Atenţia reginei Maria Tereza s-a îndreptat spre situaţia iobăgimii pe fundalul catolicismului bigot, a filantropiei iluministe, foarte la modă în cercurile elitei dar şi datorită acestor răscoale ţărăneşti din comitatele de peste Dunăre. Touşi, păstrarea puterii impozabile a iobăgiei era un factor mai important decât aspectele umanitare. Armata şi birocraţia de stat a înghiţit impresionate sume de bani, astfel, trebuiau găsite soluţii pentru mărirea veniturilor statului. Nobilimea Ungariei plătea impozit „doar cu sângele”, având obligaţia de a se înrola în armatele insurecţionale, formate pentru apărarea patriei. Aceasta obligaţie a scutit-o de plata impozitelor băneşti. încasările trezoreriei s-au putut mării doar din activitatea vămilor comerciale, monopolurile de sare şi mineritul metalelor preţioase (taxe adunate de la oraşele regale, zonele libere) şi din impozitarea iobagilor. Minele de aur şi argint din regat erau aproape epuizate, astfel veniturile lor erau în scădere, iar dieta era recalcitrantă când se propunea majorarea preţului sării. în acest context, regina putea să obţină impozite mai mari din Ungaria doar prin creşterea veniturilor iobagilor. De aceea, în cadrai dietei din 1764-1765 a dorit să reglementeze relaţia moşier-iobag. Intenţia ei însă a fost împiedicată de membrii dietei, care susţineau privilegiile constituţionale al stăriilor. Nobilimea implicată în producţia mărfurilor a pus pe umerii iobagilor greutăţi din ce

49