A Békésvármegyei Régészeti és Művelődéstörténelmi Társulat évkönyve I. kötet (Békéscsaba-Gyula, 2010)
Szatmári Imre: A Munkácsy Mihály Múzeum története (1899-2009)
de pengő pentru cumpărarea diferitelor obiecte, pentru dezvoltarea diferitelor depozite ale muzeului şi pentru îmbogăţirea muzeului. Din această sumă cel mai mult, anume 1800 de pengő, s-a cheltuit pentru depozitul de arte plastice, 1400 de pengő s-a cheltuit pentru depozitul de ştiinţe ale naturii, 1047 pentru colecţia etnografică şi, dintr-o sumă minimă, s-au cumpărat obiecte antice, istorice şi monede. Nu este de mirare că, în anii 1930, numărul săpăturilor arheologice şi numărul colecţiilor de arheologie de la muzeul din Gyula, condus de Implom József, le-au depăşit pe cele ale muzeului din Békéscsaba. In cele din urmă, bugetul redus al muzeului din Békéscsaba se reflectă în numărul de piese de arheologie, care în anul 1912 a fost de 1573 bucăţi iar în anul 1945 au numărat înjur de 1600. Colecţionarea obiectelor etnografice s-a desfăşurat mult mai bine. Acest lucru nu se datorează doar muncii lui Rell Lajos, ci şi implicării lui Linder László, care a dat muzeului un nou impuls, planificând achiziţiile şi stabilind domeniile de cercetare. De exemplu, între 1935 şi 1938, anual, el a reuşit să cumpere 40-80 de obiecte, pentru îmbogăţirea colecţiei etnografice. Mulţumită acestei colecţionări planificate, fondul etnografic, care în 1912, a numărat 414 obiecte etnografice a crescut, până în 1945, la 800 bucăţi. In acest timp, monumentele istorice au aparţinut depozitului de antichităţi sau a celui de relicve. Cea mai importantă colecţie intrată la muzeu a fost moştenirea lui Munkácsy, obţinerea aceste donaţii fiind în sine o poveste aventuroasă. Mai sus a fost amintit despre scrisoarea conducerii Societăţii Muzeale din Békéscsaba, trimisă după moartea lui Munkácsy Mihály văduvei sale, care a fost pictoriţă, prin care i s-a cerut să dea o parte din moştenire muzeului din Békéscsaba. Văduva a promis acest lucru, iar în testamentul său nu a uitat de promisiune. De trimiterea moştenirii oferită muzeului s-a ocupat Cecilié von Barnewitz, verişoara primară a lui Munkácsy. In anul 1917 (în timpul Primului Război Mondial) ea a cerut în acest sens sprijinul Muzeului Naţional de Arte Plastice. La destinaţie a ajuns însă doar o notificare de expediere, de care s-a uitat, înainte de a se ocupa cineva de asta. La 12 ani după trimiterea colecţiei, în 1929, Cecilé von Barnewitz s-a interesat printr-o scrisoare, la conducerea muzeului, dacă sunt expuse relicvele lui Munkácsy, pe care văduva pictorului le-a lăsat muzeului prin testament, şi totodată s-a mai interesat şi de modul în care este păstrată aici memoria maestrului. în urma scrisorii au început să caute la Békéscsaba după urmele acelei scrisori, s-a şi găsit o înştiinţare primită în anul 1917. Din aceasta au aflat şi că lăzile au fost trimise de la Muzeul Naţional de Arte Frumoase muzeului din Békéscsaba. însă moştenirea nu a sosit. După toate acestea, preşedintele 31
