A Békésvármegyei Régészeti és Művelődéstörténelmi Társulat évkönyve I. kötet (Békéscsaba-Gyula, 2010)

Aurel Chiriac: A Bihar megyei és Nagyváradi Történeti és Régészeti Múzeum Társulattól a Körösvidéki Múzeumig

istoric al Bihorului” şi totodată ca din obiectele adunate să realizeze „o expoziţie permanentă ce să se poată vizita de public şi în acelaşi timp ca această expoziţie să fie adăpostită într-un locaş propriu”. Prefectura judeţului Bihor a pus la dispoziţia societăţii două săli în sediul ce îl deţinea atunci, pentru depozitarea patrimoniului propriu şi pentru organizarea unei expoziţii pe baza materialului strâns deja. De altfel, la scurt timp, s-a deschis prima expoziţie (24 decembrie 1872-24 ianuarie 1873), care s-a bucurat de un succes considerabil, fiind vizitată de 300 de persoane. S-a editat şi o revistă de specialitate, Régészeti és Történelmi Közlemények (Comunicări de istorie şi arheologie), al cărui prim număr a apărut la 1 aprilie 1875 (din păcate revista îşi încetează apariţia după numai un an). Cu o parte din patrimoniul deţinut, s-a participat chiar la expoziţia de arheologie organizată în anul 1876 cu ocazia Congresului internaţional de arheologie şi anatomie de la Budapesta. în primăvara anului 1878 Römer Flóris organizează în cele două săli o altă expoziţie „de o adevărată importanţă naţională”, la reuşita acesteia contribuind mai multe societăţi din Transilvania, precum Societatea muzeului transilvan, care trimite 101 piese arheologice, sau Societatea de arheologie şi istorie Timişoara, cu 13 piese de artă decorativă. Din anul 1879, activitatea Societăţii este periclitată, întrucât autorităţile îi retrag sprijinul locativ. După intervenţii repetate Societatea Economică le oferă un spaţiu la periferia oraşului, loc în care colecţia, care cuprindea 4737 de piese, a fost adăpostită timp de şase ani. în anul 1885 Societatea a organizat o nouă expoziţie, în două săli închiriate într-o clădire de pe strada Moscovei, iar la 14 iunie 1886 încă una, în sala mare a prefecturii, unde au fost expuse peste 2000 de piese. Cu această ocazie a fost tipărit şi un ghid al obiectelor expuse. Readucerea pe linia de plutire a Societăţii se datorează eforturilor noului comitet de conducere, format din personalităţi de seamă ale culturii bihorene, precum Iosif Vulcan sau Bunyitay Vincze.

în şedinţa din iunie 1888 se aduce la cunoştinţă faptul că arhiva familiei Frater a fost cedată Societăţii, pentru a fi pusă la dispoziţia cercetătorilor. Ca urmare, începând cu 28 decembrie 1888 Societatea întreprinde demersurile pentru dobândirea unei clădiri unde să se expună obiectele proprii, cerând prefecturii un teren în acest scop. Chiar dacă administraţia oraşului răspunde pentru moment negativ cererii, lucrurile se schimbă după ce, în testamentul său, episcopul Diecezei romano-catolice din Bihor, Ipolyi Stummer Arnold (1823-1886), un rafinat colecţionar de artă, în special de factură religioasă, stipula că îşi lasă lase colecţia oraşului, dar cu condiţia ca autorităţile acestuia să se angajeze să construiască un edificiu muzeal pentru păstrarea şi valorificarea acesteia. Ca urmare, succesorul său, Schlauch Lőrincz, donează un teren pe strada Muzeului nr. 4, în apropierea complexului baroc orădean (Şirul Canonicilor, Catedrala

104