A Békés megyei múzeumi kutatások eredményeiből (A Békés Megyei Múzeumok Közleményei 11. Békéscsaba, 1988)

Csobai Lászlóné: Egy román nyelvű kéziratos katonakönyv az első világháború idejéből

Peste deal în pădure mam ostenit, Acasă la colnă am plecat, Menajie am căpătat, Totdeauna am lăcrămat, Şi acasă am, oftat, De dorul soţiei mele, Şi de dragul familiei mele, Pân la două am odihnit, Afară eră am pornit, Şi eră mau întărgătit, Tare rău mam obosit, Din inimă suspinam, La familie tot gândeam, Şi mă tot veetam. Dulce Dumnezeul meu Unde am putut ajunje eu. Pom verde frumos de brad, Au venit poruncă de la urlab. Urlab şi eu am căpătat, Şi acasă am plecat, Numai 14 zile de urlab. Tare iute sau gătat, Acasă dacă am ajuns, Inima mi sau străpuns. De suspinare si de jele. Ca arn mai ajuns între familie, Dumnezeu cu mineşi cu voi. Am mai ajuns între voi, Cu toţi neam bucurat. Inima nea lăcrămat, Urlabu au trecut, Eră la budveis am plecat. La familie inima leam secat, La gară cînd am ajuns. în inima mi sau înpuns, Şi despărtesc cu greu, Că nu ştiu pe ce plec eu. Iubita mea soţie plânjea, Inima în mine mai crepa. De durere şi de jele. Nu ştiiam unde oi mere. In rezbelu înfricoşat, Nu ştiiam pământul undei crepat, Trenul apoi au plecat, Dela giula spre bohemie. Eu atunci mam tot rugat, Se mă scap din acel marşi, în al 13 le marşi, Am fost aleşi în budveis, Şi de bunul Dumnezeu, Se mă intorc napoi şi eu, în sănătate şi putere, La familie mângâere, La budveis dacam ajuns, Dela gară am plecat. Inima mi sau secat, Cu ochi plini de lacreim. Inima în suspin, Unde eară am ajuns, La locul de ascuns, Ochi mă tot dureau, Cu ei atunci puţin vedeam, Tot ca focu atunci ardeau, Şintruna tot roşiau, Atreia zi am jelentit, La marodi vizit, Frunză verde fir de fus, Eu la doftor mam dus, Doftoru mau vizitat, La prag în spital ma îndreptat, Au zis căi este trahumă, Boia asta nui prea bună, Eu nu o pot vindeca, Profesorul este la Praga, Şi eu atunci am suspinat, Pentru ochi am lăcrămat, Nuştiiam cum sau întînplat, Mă rugam lui Dumnezeu. Sem ajute tot mereu. Sanitesu el mau dus. în cănţălarie mau scris, Pomuleţ micuţ de brad, Doftorul mau trimis la prag. Mam luat ziuă bună Dela pretin din companie, Eu merg acum la apus, Unde nam mai fost dus, Lagară eu am plecat, De sanites îndreptat, în vagon mam suit, Patru înşi am fost, nea încuiat, Domne isuse Cristose, Trahuma e boia lipişiosă, Tot neam dus spre apus, Şi la praga am ajuns, Praga e oraş mare. La mulţi omeni spre supărare, Frunză verde lemn pleznit.