Szilágyi Mária: Domeniul de la Jimbolia - Das Landgut von Hatzfeld - A Zsombolyai uradalom (Székesfehérvár, 2016)
Epilógus - Emberek a legendás név mögött
Familia Csekonics Wood - Castelul Csitó | Die Familie Csekonics Wood - Das Schloss Csitó | A Csekonics Wood család - a Csitónál Barcza Ilona DOMENIUL DE LA JIMBOLIA | DAS LANDGUT VON HATZFELD | A ZSOMBOLYAI URADALOM Szilágyi Mária - Anica Draganic Timişoara, lulia şi-a amintit că tatăl ei a povestit adesea cât de frumoasă e Timişoara. Şi ei s-au putut convinge despre acest lucru. De la noi au aflat că familia Csekonics a contribuit şi la construirea clădirii Operei din Timişoara. După ziua obositoare, dar plină de impresii plăcute, am cinat la berăria fabricii de bere din Timişoara, apoi oaspeţii noştri s-au întors la locul lor de cazare. Ziua de luni a fost deja cea a plecării către casă, dar înainte de masă, aşa cum am planificat, am mers cu maşini de teren la Maierul Konstancia (la Kóstánc, cum i se zice pe la noi). Am vizitat şi pădurea Kóstánci, plantată de Csekonics. Au îmbrăţişat un arbore şi s-au fotografiat cu el. Prânzul de rămas-bun s-a desfăşurat într-o atmosferă plăcută. Am rememorat întâmplările ultimelor două zile şi jumătate, mirându-ne cât de multe se pot face într-un timp atât de scurt. Au fost uimiţi de dimensiunea latifundiului de odinioară. Drumul de la Jimbolia la Roggendorf li s-a părut foarte lung. Au spus că a fost frumos şi bine să cunoască pământul strămoşilor lor, au apreciat foarte mult cele văzute, pe care ei presupun că nu le-ar fi cunoscut vreodată fără noi. însă ei au trecut deja în prezent, aşa cum e şi firesc, amintirile dureroase nu îi mai rănesc nemijlocit, ceea ce a trecut este deja istorie şi pentru ei, şi ştim că finalul istoriei nu a fost prea fericit. Sunt totuşi convinşi că strămoşii lor au fost oameni de treabă şi că în spatele moşiei exemplare de valoare europeană a stat munca, iar statutul de nobil nu înseamnă doar privilegii, ci şi responsabilităţi. Străbunicul lor, Endre Csekonics, era renumit pentru imensa lui capacitate de muncă. în memorii se spune că întreaga zi bătea hotarul, dădea dispoziţii, verifica, era prezent peste tot şi ştia despre toate. Aici se afla tehnica cea mai modernă, treierătoare, telefon, tren cu linie îngustă, curent electric, turn de apă, reţea de canale subterane, ser. Au rămas în memorie ca unii care aveau în vedere în permanenţă dezvoltarea, progresul, şi nici nu le-a trecut prin minte să-şi exploateze nemilos pământul şi poporul. Ne-am luat rămas bun. Au promis că vor mai reveni. Poate şi Alexandru. Iar noi am constatat cu satisfacţie ce oameni extraordinari ne-a adus soarta în cale, care nu ne-au trezit respectul prin originea nobiliară, ci prin propria personalitate. Aşa a ajuns Andriska în hotarul Jimboliei şi a căutat ouă roşii prin grădinile din Crnja. Cu siguranţă, strămoşii familiei Csekonics îi zâmbeau de sus... Die Ahnen der Csekonics's hätten sich gewundert, wenn sie am Vormittag der Ostersonntags 2015 den siebenjährigen blauäugigen Andris gesehen hätten, wie er mit einem riesigen Stock in der Hand im Gebüsch an der Stelle des ehemaligen Schlosses Csitó unermüdlich Steine, Scherben und Porzellanstücke sammelt und sich sehr wundert, dass das Schloss, das ihm seine Mutter in dem mitgebrachten Buch zeigte, sich in diesem Gestrüpp befand. Die große Kluft zwischen der Vergangeheit und der Gegenwart tut seiner Begeisterung auch keinen Abbruch. Als er nach einer Stunde mit der Suche aufhört, sind seine Taschen voll mit „Schätzen”. Wer ist dieses Kind? Er ist kein Geringerer als der jüngste Csekonics-Nachfahre, der Urenkel von Graf Sándor. Wie käme er hierher? Wie erzählen es. Die Änderungen nach dem Ersten Weltkrieg haben das Leben des Csekonics's unmöglich gemacht. Graf Sándor hat mit allen Mitteln gekämpft, um etwas aus dem durch die neue Staatsgrenze zerteilten uralten Landguts zu retten. Er verhandelt, klagt, fordert EPILOG I EPILOG | EPILÓGUS 269
