Szilágyi Mária: Domeniul de la Jimbolia - Das Landgut von Hatzfeld - A Zsombolyai uradalom (Székesfehérvár, 2016)
Epilógus - Emberek a legendás név mögött
Szilágyi Mária - Anica Draganic DOMENIUL DE LA JIMBOLIA | DAS LANDGUT VON HATZFELD | A ZSOMBOLYAI URADALOM materialul de construcţie, apoi părăseşte definitiv Jimbolia. După Al Doilea Război Mondial, despre nobilime se putea vorbi doar în termeni negativi. Noi abia am auzit câte ceva despre familia Csekonics. Se spunea că trăiesc undeva în Portugalia şi că nici nu mai vor să audă de Jimbolia şi împrejurimile sale. Apoi, anul trecut a apărut cartea Moştenire uitată/Elfeledett örökség, care are ca subiect central patrimoniul construit al nobilior Csekonics, dar prezintă şi istoria familiei. în acest moment, cu siguranţă că mulţi dintre cei care au luat cartea în mână s-au întrebat: Oare unde or fi trăind urmaşii? Mai vorbesc limba maghiară? Au fost vreodată pe pământul strămoşilor lor? Totuşi, cei mai preocupaţi de aceste întrebări am fost noi, autorii. Am fi dorit foarte mult să arătăm rezultatul cercetărilor noastre acelora care probabil sunt cei mai interesaţi de acesta. Am simţit că doar atunci ar fi încheiată cartea dacă am putea să o înmânăm urmaşilor de astăzi ai familiei Csekonics. însă nu ni se arătau speranţe în acest sens. însă, din întâmplare, la prezentarea de la Budapesta a cărţii neam întâlnit cu un istoric care ştia despre nepoţii lui Alexandru Csekonics şi ne-a dat datele lor de contact. Contele a luat-o de soţie în 1898 pe Margareta Vay. Au avut doi copii, Elisabeta şi Endre. Fiul Elisabetei, Alexandru, trăieşte azi în Statele Unite ale Americii, iar fiica lui Endre Csekonics, lulia, la Londra. Am trimis cartea noastră în America şi în Anglia. Am scris şi o scrisoare, în limba maghiară, punându-ne speranţa într-o primire cordială. Şi au venit răspunsurile. Cei în cauză au primit cartea cu aprecieri. Au fost foarte surprinşi că cineva se ocupă atât de temeinic de familia lor. Alexandru ne-a scris într-o maghiară aleasă, lulia, în engleză. După cum a reieşit mai târziu, şi ea înţelege, chiar şi vorbeşte limba maghiară, dar i se pare că nu destul de bine. Alexandru este mai în vârstă, are în jur de optzeci de ani, lulia este trecută de şaizeci. Cea mai mare surpriză a fost că lulia ne-a anunţat că ar veni de Paşti, cu soţul şi fiul său, să cunoască locul atât de iubit de strămoşi, încât şi-au adus morţii şi de la îndepărtata moşie de la Enying şi i-au reînhumat aici. Ne-am bucurat foarte mult. Nici nu ne venea să credem că într- adevăr ne putem întâlni cu ei. Au sosit la Budapesta cu avionul, de acolo şi-au continuat drumul cu maşina. în Budapesta li s-a alăturat Ilona, fiica lui Alexandru, care a venit în 1990 pentru un timp scurt în Ungaria, pentru a preda engleza, apoi s-a măritat şi a rămas aici. Fiul ei este Andriska, despre care am scris în introducere. Nu au vrut să îşi dezvăluie identitatea nimănui, în afară de noi. Se temeau de reacţii negative. în Ungaria de dinaintea schimbării regimului au avut parte de aşa ceva. Totuşi, de mai multe ori a fost inevitabil să se afle cine sunt de fapt. Iar în aceste situaţii s-au putut convinge că în regiunea noastră, memoria familiei Csekonocs este înconjurată, şi acum, de respect, l-am aşteptat cu multă emoţie şi am hotărât să le arătăm tot ceea ce a mai rămas din domeniul Csekonics. Au sosit la amiaza Sâmbetei Mari, prin România. Sunt oameni foarte simpli şi amabili; tensiunea aşteptării s-a risipit într-o clipită şi ni se părea că ne ştim de o veşnicie. Imediat după prânz, am pornit la drum. Au vizitat castelul Roggendorf la Udvarnok, au mers la Maierul lulia, au văzut biserica catolică din Cernea Neamţ, gara feroviară de la Cernea Ungurească, locuinţa şi cabinetul medical de odinioară. Pe când am ajuns la biserica Sfânta Agatha, s-a înserat. Le-am arătat pictura altarului, unde chipul unuia dintre îngeri poartă trăsăturile fetiţei Ágotha a lui loan Csekonics, stinsă foarte devreme, şi am citit placa memorială de pe zidul sanctuarului care comemorează fondarea şcolii. După cina tradiţională de paşti, cu şuncă, hrean, ouă, colaci, s-au cazat în castelul Neuhausen de odinioară, în ziua următoare, am plecat la Jimbolia, oraşul iubit al familiei Csekonics. înainte de liturghia de Paşti, am vizitat biserica Sfântul Vendelin, iar în biserică, acele lucruri deosebit de frumoase care provin din capela Csitó. Apoi am mers la castelul aflat peste drum de biserică, iar după aceea, am hoinărit pe locul minunatului castel Csitó şi am căutat ruinele cavoului de familie. Mai târziu, am vizitat în cimitir locul unde după vandalizarea mausoleului au fost strămutate osemintele membrilor familiei Csekonics. Pe zidul din spatele capelei a fost amplasată o placă memorială dedicată familiei. Am văzut şi gara feroviară de la Jimbolia Nouă, de unde a plecat cândva linia cu ecartament îngust. Este interesant că oaspeţii noştri au descoperit în timpul plimbării că la Jimbolia există o stradă numită după Csekonics. Nici noi nu ştiam asta. După o cafea băută într-o atmosferă relaxată, am pornit spre 268 EPILOG I EPILOG | EPILÓGUS
