Kovách Géza: A Bánság demográfiai és gazdasági fejlődése 1716-1848 - Dél-Alföldi évszázadok 11. (Szeged,1998)
EVOLUTIA DEMOGRAFICÁ A BANATULUI ÍNTRE 1716-1848
Comitat numărul localităţilor iobagi jeleri cu casă jeleri fără casă sesii Caras-Severin 218 27 906 4 276 438 6 223 4/8 Timiş 176 28 165 3 800 1 045 12 643 7/8 Torontal 110 16 135 2 568 19 9 444 2/8 Total 494 72 208 10 664 1 500 28 321 5/8 Analizând proporţia sesiilor, autorul susţine că în Caraş-Severin predominau în medie sferturile de sesii, iar în Timiş şi Torontal cele jumătăţi, sau chiar sesii întregi, ceea ce înseamnă că majoritatea ţăranilor în Caraş-Severin gospodăreau în general pe 10, iar ţăranii din Timiş şi Torontal pe 20-25 iugăre cadastrale. într-un alt capitol sunt redate datele recensământului din 1784-1878 al lui Iosif al II-lea. Caraş-Severin Timiş Torontal oraşul Timişoara numărul de localităţi 3 oraşe 1 oraş 4 oraş 8 târguri 4 târguri 223 sate 180 sate 111 sate 14 predii numărul familiilor 36 775 38 561 25 649 1 310 numărul populaţiei 188 200 215 545 152 085 8 800 Colonizările sunt continuate şi după reglamentarea urbarială din 1780, sunt fondate o serie de noi aşezări, iar altele fiind doar lărgite prin aşezarea unor noi colonişti. Pe lângă populaţia germană, românească şi sârbească sunt aduşi noi colonişti de origine maghiară, cehă, slovacă, foarte mulţi dintre ei fiind grădinari de tutun. Numărul total al localităţilor, unde între 1780 şi 1828 au fost aduşi noi colonişti, se ridică la 54 în Timiş, 52 în Torontal şi 5 în Caraş-Severin, în total 101 localităţi, iar după 1828 mai cunoaştem 61 cazuri de noi colonizări. Toate acestea au contribuit la mari schimbări în structura populaţiei, care sunt reflectate în conscripţia generală din 1828. Faţă de urbariu această conscripţie a luat în evidenţă alături de iobagi şi jeleri şi pe slugi, meşteşugari, negustori şi liberi profesionişti (honoratiori), prezentând şi starea lor economică, adică suprafaţa arăturilor, fâneţelor, viilor, şi pruniştelor urbariale, precum şi zestrea de animale deţinută de populaţia de rând. Numărul iobagilor şi jelerilor comparativ cu cea din 1780 este mai mare, deşi în unele locuri se observă şi o scădere a iobagilor cu sesii. Din această comparaţie reiesă că urbariul din 1780 — în general — a definit numărul sesiilor iobăgeşti, precum şi suprafaţa pămîntului urbarial. Drept urmare — cu excepţia noilor aşezări colonizate — numărul iobagilor stagnează, uneori scade, în schimb creşte vertiginos numărul jelerimii. în acest sens situaţia în cele trei comitate se prezintă astfel:
