Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 8-9. (Székelyudvarhely, 2009)
Puskás Éva: A Szatmári Római Katolikus Egyhámegye kulturális javaainak megmentése
naţi mai sus, erau fraţi ai bunicului din partea tatălui ai Veronicăi Verzár. Nu ştim, dacă Miller Klementin s-a căsătorit sau nu, aşadar nu am cercetat ordinea moştenirilor, în orice caz, însemnarea Miller Klementin întăreşte datele communicate de vânzător, cum că lada a aparţinut cândva familiei Verzár. Despre foştii proprietari ai lăzii păstrate în biserica armeană de la Gherla, datată pe 1972, cu monograma VK (tabelul 1. d.) nici preotul nici administratorul nu ne pot da informaţii. La Gherla au trăit şi familiile Verzár, Vártán şi Vertán. în ladă sunt păstrate documentele mai multor familii. Dacă va fi posibilă cercetarea acestora, poate vom găsi printre ele unele care ne pot ajuta în stabilirea fostului proprietar. /. 11. Ladă de voiaj - ladă de zestre? Funcţia lor originală şi schimbări ale funcţiei îndeplinite în cazul lăzilor studiate, şi funcţia lor originalăera cu semen de întrebare. Conform celor spuse de vânzători sau donatori două (Issekutz, Bocsánczy) sunt înregistrate ca ladă de zestre, una (Verzár) ca diplomat, cele de la Sibiu ca lăzi de voiaj, iar exemplarul de la Hunedoara, drept ladă de breaslă a ţesătorilor. Una din cele două lăzi păstrate la Muzeul Etnografic, cea cu motivul vulturului bicefal, este considerat de tradiţia familială, ca fiind lada de zestre a lui Issekutz Rebeka38 (tabelul 1. m). Fata armeană născută în 1813 s-a măritat în 1839 (foto 10-11.). Lada purtând aceleaşi caracteristici stilare cu cele confecţionate între 1762-1790 nu putea fi realizată cu ocazia acestui mariaj. în scrisoarea39 ce acompania zestrea, scrisă în ziua următoare căsătoriei de către tatăl miresei, Issekutz Deodát, lada de zestre nu este menţionată (foto 12. a-b.). Zona capacului, unde de obicei apare monograma prezintă pierderi de material, astfel nu se poate stabili, dacă fata a mpştenit-o din partea mamei sale, Isaâk (Isák) Mária, deasemenea armeană,40 sau din partea tatălui, eventual prin soţul ei, armean, Lászlóffy Jakab. Acest exemplar, asemănător lăzii Verzár, exemplifică tradiţia moştenirii acestor lăzi de-a lungul generaţiilor şi a modificării funcţiei lor. Issekutz Rebeka şi-a primit lada de zestre deja folosită, iar la fiica ei ea a servit pentru păstrarea rufelor de spălat, iar nepotul ei a găsit-o în podul murdar şi plin de scrum,41 iar de la acesta a ajuns în muzeu. Lăzilor învelite în piele, folosite ca lăzi de zestre - coffre de marriage - literatura de specialitate a obiectelor de piele nu le acordă un capitol separat. Schürmann 38 „Răposata mea mamă spunea mereu că lada din cămară funcţionând atunci ca ladă de rufe murdare, era original lada de zestre a mamei sale, Issekutz Rebeka.” Scrie Dr. Lászlóffy Mihály în scrisoarea explicativă ataşată lăzii bunicii din partea mamaei sale. 39 Issekutz, D., Isten Segítségével a’ mi’ Stafirungon viszen az Leányom Issekutz Rebeka, (zestrea fiicei mele din bunăvoinţa Domnului) 1931. Die 20 Januarii. A scrisoarea este în proprietatea stră-stră nepoatei lui Issekutz Rebeka, Lászlóffy Mária Magdolna, ea a făcut posibilă cercetarea acesteia' 40 Gudenus nu vorbeşte despre originea lui Isaák Mária, în schimb, conform foii matricole din proprietatea sa, aceasta a fost catolică. 41 pe baza lucrării lui Dr. Lászlóffy Mihály, deideate familiei sale susţine42 că faţă de celelalte lăzi, pe a.n. lăzi-cufar, dintre care multe erau de zestre, altele doar de depozitare, între sec. 17-19 în loc de iscripţii se aplicau doar monograme, în jurul anilor 1750, în regiunile germane de nord, lăzile în formă de sicriu au fost înlocuite cu a.n. lăzi-cufar cu capacul bombat. Acestea pot fi pictate sau nepictate, cele mai preţioase au fost învelite în piele, cu ferecături din fier sau alamă. Ele erau de obicei aşezate pe picioare strungărite, care în multe cazuri au fost înlocuite ulterior cu roţi pentru a le putea mişca mai uşor (foto 13). Ele serveau în primul rând pentru depozitarea textilelor. Schürmann le descrie ca având căptuşeală din pânză albă, pe capac fiind fixată cu panglici în formă de romburi.43 La toate lăzile transilvănene studiate - cu excepţia celei de la Sibiu, probabil din sec. al 19-lea, căptuşită cu o hârtie de tapet pictat reprezentând un peisaj - se regăsesc aceste panglici, sau fragmentele lor, eventual urmele cuielor (foto 2., 14-24.). însă acestea nu serveau la fixarea căptuşelii, deoarece - conform descrierii lui Krünitz - aceasta era fixată în interiorul capaculuiprin lipire. Astfel putem presupune că panglicile aveau rol decorativ, eventual dse aşezau sub ele diferite documente. Lăzile transilvănene din sec. al 18-lea învelite în piele şi decorate cu motive din plăci metalice cunoscute nouă în present sunt - cu excepţia a.n. lăzi Pákei— toate au fost căptuşite în loc de pânză albă cu pânză imprimată (foto 14-24.). Aceasta este o diferenţă importantă faţă de descrierile lui Krünitz şi faţă de lăzile mai simple de voiaj şi depozitare. în cazul lăzii Pákei, căptuşeala din pânză albă este decorată cu decupaje din hârtie (foto 2.). Aplicarea decupajelor din hârtie pe pânză albă a fost des întâlnită şi în Transilvania (foto 25-26.). Faptul că lăzile transilvănene considerate de tradiţia armeană a fi lăzi de zestre ar fi avut intr-adevăr această funcţie, ar putea fi dovedit doar prin documente scrise. Astfel de surse, însă, nu ne stau la dispoziţie. Existenţa monogramelor pe capac nu dovedeşte acest fapt, deoarece atât mai demult, cât şi în sec. al 18-lea era obişnuită marcarea lăzilor de voiaj cu monograma proprietarilor. Majoritatea armenilor în sec. al 18-lea erau comercianţi, astfel călătoreau foarte mult. Putem presupune că lăzile studiate au fost lăzi de voiaj, care cu timpul fiind moştenite în familie au servit şi la păstrarea zestrei. în cazul lăzilor provenite din alt mediu, nu din familii armene, pe toateapare însemnat câte un an, însă tară monogramă. Putem presupune că dacă erau confecţionate ca lăzi de zestre, atunci ar fi fost marcate cu monograma proprietarilor. Probabil iniţial şi acestea au fost lăzi de voiaj sau de depozitare a hainelor. în sprijinul acestei teorii putem aduce şi argumentele că aceste lăzi nu au picioare şi pe lângă încuietorea din mijloc mai există şi două chingi pentru lacăte, fundul acestora a fost întărit cu benzi 42 Schürmann, T.: Erbstücke. Zeugnisse ländlicher Wohnkultur in Elbe- Weser-Gebiet. Stade, 2002 . 43 Schürmann op.cit. 269. p. Exemple pentru acest tip de panglici întâlnim şi în cazul lăzilor franceze învelite în piele, din se. al 17-lea. 151
