Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 8-9. (Székelyudvarhely, 2009)
Puskás Éva: A Szatmári Római Katolikus Egyhámegye kulturális javaainak megmentése
influenţa săsească. în uliţele mai largi, formate din parcele mai extinse, această organizare în cruce nu mai este caracteristică. Casa era situată tot perpendicular cu strada, dar şura era ridicată faţă în faţă cu casa de locuit. Edificarea acareturilor a primit un accent deosebit, deoarece averea familiei consta în animale.14 15 16 în cazul organizării paralele a existat o prelungire a casei de locuit, alcătuită din bucătăria de vară, cuptor sau o altă clădire adiacentă. Coborând dinspre aşezările premontane spre sud, casele din lemn, atât de caracteristice Scaunului Odorhei, sunt tot mai retrase, lăsându-şi locul pentru casele de piatră mai „săseşti”. Varianta bazată pe tradiţii arhitecturale legate de piatră prezintă deosebiri atât pe plan structural, cât şi pe cel al schiţei de bază. Mai rar apare şi aici deschiderea streaşinei spre interior, dar de cele mai multe ori aceasta este orientată spre exterior. Casele cu pivniţe prezintă cerdacuri din piatră de dimensiuni remarcabile, numite de asemenea streaşină, sau poate verandă. Cerdacul niciodată nu se prezintă de-a lungul casei — ca şi în cazul caselor din lemn —, ci de obicei este vorba de un element de construcţie ce cuprinde scările şi un antreu mai mic (foto 3). în cazul casei fără pivniţă, în loc de streaşină apare doar un acoperiş frontal, ridicat imediat deasupra intrării.1' Omamentica cerdacului şi a faţadei este asigurată de stâlpul strunjit şi balustrada ferestruită. Un alt ornament reprezentativ al faţadei ar fi cel aplicat pe tencuială, despre răspândirea căreia s-a pronunţat şi Malonyai Dezső: „maghiarii noştri au ajuns în posesia acestor ornamente deteriorate ale renaşterii germanice şi deformate ale barocului prin vecinii lor saşi, expropriându-le şi combinându-le cu elemente maghiare autentice”.16 Aceste ornamente au fost produse în mare parte din mortar, şi aplicate lângă sau între geamuri, pe timpanul casei, precum şi stâlpii din piatră a porţii şi deasupra porţilor mici. Astfel de ornamente prezervate de la mijlocul secolului al 19-lea se prezintă prin figuri geometrice, motive florale, tulpini şi frunziş, fiind completate de dăţi şi texte despre persoana care a comandat edificarea. Ornamentele de tencuială treptat s-au restrâns doar la figurile geometrice, dispărând cu totul de pe timpanul caselor contruite în ultimii cincizeci de ani.17 * Dintre factorii determinanţi ai imaginii străzii porţile dobândesc o importanţă sporită. Din punctul de vedere al edificării porţilor, regiunea prezentată se dovedeşte a fi o arie de interferenţă. Se găsesc aici laolaltă porţi secuieşti sculptate şi porţi specifice cu stâlpuri de piatră, în cazul ambelor tipuri, elementele mobile ale porţii sunt ornamentate, prezentând o serie de motive diversificate, făcute cu ferăstrăul. Chiar şi suprafaţa porţilor din lemn 14 Vass Erika: Ház a Homoród mentéről a Szabadtéri Néprajzi Múzeumban. In: Barti Levente et all. (red.): Acta Stculica. Sfäntu Gheorghe, 2007. pp. 561. 15 Csíki op.cit. 16 Malonyai Dezső: A magyar nép művészete. II. Budapesta, 1909. pp. 174. 17 Vezi Kardalus János: Utcatér-díszítés a Homoródok mentén. Miercurea Ciuc, 2001. sunt ornamentate doar parţial, de regulă cu ornamente la margini, rozete, ba chiar mai mult, cel mai des se ridicau stâlpi simpli. Porţi legate vechi ornamentate găsim la Ocland, Bădeni, Lueta, iar cu elemente simple la Mărtiniş şi Chinuşu. Cea mai veche poartă secuiască a regiunii, datată la 1809, se află şi în zilele noastre la intrarea în casa parohială unitariană din Ocland. Cea mai veche poartă secuiască din Mereşti a fost ridicată în anul 1823, iar în prezent se poate vizita la secţiunea în aer liber a Muzeului Secuiesc din Miercurea Ciuc (foto 4). Cea din Călugăreni a fost sculptată cu un an mai devreme, iar conservarea ei se datorează faptului că în anii 1970 a fost transportată la Muzeul Molnár István din Cristuru Secuiesc. La Aldea, Mărtiniş şi Sânpaul trebuie să accentuăm existenţa unui tip aparte: porţile legate vopsite, construite dintr-un singur bloc de piatră (foto 5). Cu excepţia satelor premontane, domină porţile mari din piatră. Stâlpii robuşti de piatră au fost ornamentate tot cu tencuială, iar o ornamentare mai accentuată a revenit elementelor mobile ale porţii, ca urmare a muncii lemnarilor şi tâmplarilor (foto 6). Interioarele din satele văii Homoroadelor difereau în funcţie de situaţia materială a familiilor. Totuşi, trebuie să accentuăm un anumit aspect, şi anume aspiraţia de a mobila casele de piatră, devenite dominante în secolul al 19- lea, cu mobilier vopsit. La influenţa cererii cât mai mari, aceste elemente de mobilier s-au produs în asemenea cantităţi şi la asemenea nivel calitativ, încât această regiune a devenit un adevărat centru specializat al tâmplarilor vopsitori. Marea majoritate a acestor produse dovedesc munca unui singur membru, unui singur bărbat dintr-o familie anume. Din aşezarea considerată cel mai vechi centru de tâmplari, adică Aldeni, au pornit la drum mai multe generaţii ale familiei de vopsitori Balázs, de activitatea cărora se leagă confecţionarea mobilierului vopsit în toată regiunea prezentată, cu excepţia Luetei. Tâmplarul vopsitor Balázs Pál s-a născut în 1805 la Aldeni, iar fratele său, Balázs Mózes, cunoscut şi ca manufacturier de orgă secui, în 1823. Fiul lui Balázs Pál, tânărul Pál s-a născut deja la Mereşti, deoarece familia s-a mutat acolo tocmai datorită cererii tot mai mari. Nu avem cunoştinţe despre predecesorii lui Pál şi Mózes, însă piesele de mobilier datate la 1801, 1810, respectiv 1826 dovedesc, că cineva a/au practicat această meserie la un nivel înalt. Această presupunere, conform căreia predecesorul celor doi fraţi ar fi fost vopsitor, este probabilă datorită operei foarte timpurie şi măiastre a celor doi. Ei au avut o activitate foarte productivă începând cu anii 1830, practicând un stil elaborat al ornamenticii promovate de ei înşişi în regiunea Flomoroadelor (foto 7)w Balázs Mózes era un meşter călător, care a decorat mobilierul şi bisericile din satele din jur. Odată cu mutarea fratelui său, Pál (în 1883) la Mereşti, această localitate a devenit centrul decorării pieselor de mobilier. Acesta, împreună cu fiul său, şi-a desfăşurat activitatea mai ales în localitate, astfel au decorat împreună 18 Kardalus János: Székely festett bútorok. Budapesta, 1995. pp. 19. 116
