Gindele, Robert: Cercetări archeologice în judeţul Satu Mare (Satu Mare, 2014)
1919 - Martie
francezi se găsesc încă sub influenţa unguroaicelor şi evreicelor. Prin plecarea Generalului Farret, cauza noastră câştigă foarte mult: Generalul se află actualmente la Belgrad şi e însoţit de 2 intelectuali evrei (Dolla Roth şi Cohn Iacob), cumpăraţi de unguri, pentru a influenţa pe sârbi, aranjând modalitatea prin care întreg Banatul ar forma o republică separată. Funcţionarii Comitatului Timiş, toţi unguri s-au înscris în comitetul bolşevicilor din Budapesta. Generalul Farret a dat o ordonanţă prin care interzice cu desăvârşire, portul oricărei cocarde naţionale, afară de cea maghiară. Maiorul Raymond informează că la Fiume sunt 5 divizii aliate, şi anume: 2 franceze, 2 engleze şi 1 americană. De la agenţi: Ungurii din Lugoş au arme şi se întrunesc pe ascuns, ajutaţi pe sub mână de sârbi. Toţi acei care au tăcut campania şi se înscriu în societatea bolşevistă, primesc 5000 de coroane primă de despăgubire. Sublocot. Giurcovici, raportează că în comuna Rusca Montană, socialiştii unguri ţin întruniri secrete, în care insultă pe M.S.Regele, făcând propagandă contra României. Ofiţerul francez care se află în acestă comună locuieşte chiar la şeful socialiştilor de care e întrucâtva influenţat. Din Ungaria: Sublocot. Petru Popa, raportează: In Oradea-Mare sunt 2-3 comp<anii> secui (300 sold<aţi> în total cu 30 ofiţeri, din Reg. 21 Honv.şi 82 K.u.k. şi marinari. Toţi se ocupă cu propaganda cdntra românilor, desemenea 3 batal<ioane> din Reg.4 Hv.,comandate de un Locot. Colonel; un regiment de artilerie cu 3-4 baterii, precum şi un Reg. Husari (nr.7), comand<ant> Lt. col. Cerey. Se crede că ar fi şi 2 aeroplane, b) Situaţie, Operaţiuni, Deplasări: 1) Divizia 7-a: La ora 12, o patrulă inamică cu 3 mitraliere, aflată la cota 362 (S.E.Haraklău), a deschis foc, asupra satului Czigany: după câteva minute, focul a încetat. Un locuitor a fost omorât. La ora 21,30, o patrulă inamică, tare de 8 oameni, a încercat să se apropie de posturile comp. 2-a din Reg. 15 inf. (poziţia vest Zalău), iar la ora 23, o altă patrulă inamică, a încercat să se apropie de aceiaşi poziţie. La aceiaşi oră, o patrulă inamică, a atacat cu focuri de armă, un post al batal. 3 din Reg. 15 inf. de la cota 360 (600 m NV. Czigany). Toate patrulele au fost însă respinse. Intre patrulele inamice şi observatorii noştri dintre Gărcei-gara Czigany, în tot timpul nopţii, schimb rar de focuri de armă. La ora 16,30 artileria inamică de la Remetemezo, a tras 10 proiectile de 75 mm , din care 6 pe D<ealul> Petrişului iar 4 în Nagy-Sikarlo: toate însă iară efect, b) Azi a sosit la Dej, trenul C 46, cu cartierul Div.2-a cavalerie: La Törökfalu, bateria 4-a din Reg.artileriecălăreaţă; la Dej, trenul C.44 cu comp<ania> ciclişti, secţia telegrafie şi ambulanţa diviziei 2- a cavalerie. Restul, situaţia neschimbată. 2) Divizia 6-a: a) Pe întreg sectorul, linişte, b) Astăzi a sosit la Somesfalva, escadrila de aviaţie. 3) Divizia 2-a V-tori: b) Dislocarea Div. 2-a V-tori, este următoarea: P.C. Div. 2-a V-tori, Brutăria de camp<anie> Secţia ambulanţă spitalizare, Secţia Telegr<afie> cu fir. Postul Telegr<fie> fără fir, Trenul sanitar , Trenul baie, Secţia de autocamioane, Trenul de muniţii, Trenul de hrană, şi convoiul de trăsuri la Deva. P.C. Brig.3 V-tori la Deva; P.C. şi Reg 2 V-tori la Zam: P.C.Rcg.3 V-tori şi batal. 1 la Deva; Batal.2 din Reg.3 V-tori la M.Solimos; P.C.Brig.4 V-tori la Arad; P.C. Reg.9 V-tori şi batal. 1 la Halmagy; Batal. 2 din Reg.9 V-tori la Ternava (7 km. vest Körösbanya); P.C.Reg. 10 V-tori la Körösbanya având batal.1 la Brad, batal. 2 la Körösbanya. Artileria: P.C. Brig. 14 Art.cu P.C.Reg.24 Art.la Deva; P.C. Divizionului 3 din Reg. 24 Art. la Glod-Gelezd, având batr.9-a la Zam; batr.8 la Balata, batr.7 la Haro; P.C.Diviz 1 din Reg. 24 Art. la Körösbanya împreună cu bateria 6-a. Batr.l din Reg. 24 art. la Brad; Batr. 4 din Reg. 2 M-te la Halmagy; Divizionul 1, din Reg. 29/4 obuz. cu P.C. şi batr. 1 la Brad. batr. 2-a la Maros-Solimos; Batr.3-a din Reg. 17 obuz. de 155 mm la Breszan; Batr. 3- a din Reg. 24 Art. la Haro; secţia autotunuri la Deva; Escadronul 4 Divizionar la Czebe. 109