Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 33/2. (2017)
Istoria artei - Istoria culturii
acaparatoare care dau substanţă acestei cărţi. Faţă Neagră, un personaj care se pare că a existat în realitate este noaptea un haiduc fioros, iar ziua un înalt şi ales curtean. Cartea aceasta i-a adus nu doar un mare succes autorului, ci şi două procese intentate de baronul Vasile Nopcea care s-a identificat cu controversatul personaj. Jókai câştigă cele două procese de calomnie, iar acestea adaugă un nou ingredient unei cărţi şi aşa considerată a fi senzaţională. Jókai nu se rezumă doar la a prezenta aventurile şi fărădelegile lui Faţă Neagră, el face prin personajul Todor Ruban, un preot straniu, o radiografie exactă a societăţii, a lumii româneşti transilvane de la începutul secolului al XIX-lea. „Acum stau în locuinţa asta dărăpănată. Şase zile sap în grădină, dar în cea de-a şaptea i-aş putea învăţa pe oameni abecedarul, dacă cârciumile domnului baron, n-ar concura şcoala şi biserica. Domnul Gerzon a oftat cele spuse de preot, căci totul era aşa cum spuse-se acesta”19. în toate cărţile sale, Jókai Mór îşi trădează acelaşi spirit revoluţionar care l-a animat încă de la 1848, când s-a aflat pe baricadele revoluţiei din martie 1848 de la Pesta şi în toate cărţile sale personajele justiţiare au un rol mesianic. Lupta între bine şi rău se duce necontenit. Răul în permanenţă agrest, atacă fundamentele umanismului. Personajele pozitive, cum ar fi Iuon cel Tare sau Aniţa sunt plămădite dintr-o substanţă extrem de puternică, trăirile, sentimentele, caracterele sunt intense, definitive şi fără compromise. Iuon cel Tare, în ciuda faptului că este orb, că i-a murit nevasta şi copilul este animat de aceeaşi sete de dreptate: el nu trăieşte decât pentru a-1 vedea învins pe Faţă Neagră, considerat un duh al răului şi cu cât haiducul pare a fi protejat de o aură supranaturală, cu atât creşte şi îndârjirea lui Iuon cel Tare. Aniţa, soţia înşelată a lui Faţă Neagră trăieşte şi ea doar pentru a se răzbuna. Justiţiarul care va face dreptate, fostul iubit al Henriettel, acum judecătorul Vămhidi Szillărd, îl va executa prin împuşcare pe Faţă Neagră, dar alicele distrug faţa haiducului astfel că identitatea lui Faţă Neagră va rămâne pe vecie ascunsă, final în bună tradiţie romantică. Dacă în lumea administraţiei, a burgului, a mediului citadin presiunea istoriei este implacabilă, la munte, românii, trăiesc de veacuri într-o simbioză cu natura, cu manifestările acesteia, departe de agitaţiile şi tribulaţiile civilizaţiei. O idee comună a scriitorilor maghiari care descriu românul de la munte este aceea că atâta vreme cât intruziunile „civilizatoare” nu vor avea efect, lumea aceasta îşi va putea păstra puterea şi puritatea. Jókai nu cade în facila capcană a unui exotism carnavalesc, atunci când descrie universal rural românesc de la munte. Personajele sale, sunt problematice, ele invocă comandamente morale, cărora li se supun cu sfinţenie. Mistica păgână şi cea creştină coabitează aici, în sensul completării reciproce. Acolo unde crucea preotului nu poate face nimic intervine incantaţia şi ritualul păgân ca să împlinească menirea personajelor. Până la Jókai Mór ne aflăm încă în faza receptării românilor ca o comunitate stranie, dar admirabilă, unde spiritul dreptăţii guvernează prin legi naturale. După eşecul revoluţiei, din 1849 lucrurile se vor schimba în mod dramatic, iar conflictele interetnice româno-maghiare iscate de neînţelegerile între liderii revoluţionari ai celor două naţii vor lăsa în mentalul colectiv trauma pe care evenimentele istorice ulterioare nu au făcut altceva, decât să le adâncească. Primul Război Mondial începutul secolului al XX-lea, mai cu seamă perioada Primului Război Mondial, este subiectul a mai multor romane scrise de scriitorii maghiari în care românii sunt personaje extrem de active. 19 Idem Erdélyaranykora .... pp. 296-297. Potenţarea istorică a românilor în literatura maghiară 336
