Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 33/2. (2017)
Istoria artei - Istoria culturii
iar soarele nu-i soare decât dacă răsare aici, de după munţii de la Cornea şi scapătă dincolo de pădurea Secalului, din asta ştiu că sunt acasă la mine”4. Un alt personaj român este bătrânul cneaz Moş Trifon din Idicel, care este convins că Gheorghe Buzdugan - chiar dacă a fost dat dispărut în luptă - nu a putut să moară şi că într-o zi acesta se va întoarce printre românii lui: „Hei, moş Trifoane, brad bătrân, tu porţi în sânge legile curate ale firii slobode şi ale străbunilor slobozi; tu nu cunoşti decât lupta dreaptă; de unde să ai ştiinţă despre viclenia şi răutatea celor mari şi puternici? Cum să bănuieşti tu că vitejia şi cinstea sunt scut numai împotriva vrăjmaşului care loveşte făţiş, dar de pun atât de vârtos la cheremul mişeilor deprinşi a ucide pe la spate?”5 Finalul romanului este învăluit într-o aură de mister, eroul român Gheorghe Buzdugan, cel care a dispărut într-un mod atât de straniu de pe câmpul de luptă, este evocat într-o manieră romantică, ceea ce conferă romanului un final deschis, dar şi o simbolistică a nemuririi pe care un viteaz şi-o asigură prin măreţia şi exemplaritatea eroismului său. „Un singur mormânt lipsea: al lui Gheorghe Buzdugan, al cărui leş n-a mai fost găsit nicicând. Şi nimeni nu voia să creadă că Gheorghe Buzdugan e mort. Unii ştiau fără greş că a trecut munţii; se vorbea şi despre un păstor care-l întâlnise undeva, în creierul munţilor: îşi ducea calul de căpăstru şi avea la sold sabie mare. Păstorul a întrebat: încotro, voinice? La vodă - i-a răspuns Gheorghe. Ca să aduc ajutor neamului meu, oropsit. Cu vremea, tot mai multe legende s-au ţesut în jurul făpturii sale. Despre el povesteau ciobanii pe la focuri, despre el cântau fetele adunate seara în clacă, la tors. Toţi îl cunoşteau, toţi credeau întrânsul, ştiind că într-o bună zi se va întoarce6. Transilvania şi „Epoca de Aur” Acţiunea romanului Epoca de aur a Transilvaniei a lui Jókai Mór, are loc în timpul îndelungatei domnii a principelui Transilvaniei, Mihai Apafii I (1661-1690), petrecându-se în special în munţii Apuseni, în localitatea Mărişel, acolo unde scriitorul maghiar a şi fost personal. Domnia lui Mihai Apaffy I, este una brăzdată de evenimente care prefigurează tulburările dintre revoluţionarii maghiari, „curaţii” şi armata habsburgică, „lobonţii”, din vremea lui Francisc Rákóczi al II - lea. Locurile sunt încărcate de istorie şi de legende. Eroul principal al cărţii, Kelemen, descoperă uluit prin munţii Apuseni urmele clare ale civilizaţiei romane, inscripţii, monumente, temple de marmură în ruină, venerate după secole, de urmaşii romanilor şi anume, moţii. Jókai va sublinia în mai multe rânduri, originea latină a românilor din Ardeal, care păstrează de aproape două milenii, vestigiile considerate a fi sacre, deşi ele într-o viziune creştină sunt păgâne, ale strămoşilor lor. Este vie încă în conştiinţa românilor povestea misterioasă a comorilor regelui Decebal pe care mulţi o caută şi acum, precum şi locuri considerate a fi tărâmuri vrăjite, cum este şi „Gregyina Drakuluj”. în adâncimile unui crater se află o intrare care duce spre un tărâm stăpânit de o femeie ciudată. „Uşa de fier s-a deschis încet, şi a ieşit cu o siluetă feminină, ducând legat cu un lanţ de 4 Ibidem, p. 378. 5 Ibidem, pp. 361-362. 6 Ibidem, p. 383. Potenţarea istorică a românilor în literatura maghiară 332
