Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Iezuiţii în Sătmar1

Activitatea ordinului iezuit, cu o vechime de aproximativ o jumătate de mileniu, a fost de multe ori apreciată, dar şi criticată. Istoria lor beneficiază de o literatură vastă, a cărei parcurgere depăşeşte limitele unui singur studiu. De altfel, scopul nostru se rezumă la urmărirea funcţionării ordinului în regiunea nord-estică a Bazinului Carpatic, mai exact în comitatul Satu Mare2.

Istoria ordinului a cunoscut multe controverse, dar a înregistrat şi succese remarcabile în special în cadrul misiunilor şi a educaţiei. în ciuda interesului stârnit, istoria ordinului nu s-a bucurat de atenţia specialiştiilor, situaţia ne fiind diferită nici în cazul istoriei ordinului de pe teritoriile regatului Ungariei3.

Pe teritoriul Ungariei, primul claustru al iezuiţilor s-a înfiinţat în 1561, la Nagyszombat (Trnava, Slovacia). Abia şase ani mai târziu însă, acesta s-a desfiinţat din lipsa cadrelor maghiare pregătite corespunzător. Pentru formarea călugărilor maghiari, papa Grigore al XlII-lea a înfiinţat, în 1580, la Roma Colegium Hungáriáim. Un an mai târziu, principele Ştefan Báthori a adus iezuiţii şi în Transilvania. Tot el a fost cel care şi-a dorit ridicarea colegiului din Cluj, susţinut de acest ordin, la rang universitar.

în momentul desfiinţării Societăţii lui Isus (în 21 iulie 1773), pe teritoriul Ungariei activau 900 de călugări ai ordinului în 18 conventuri, 20 de claustre mai mici şi 11 posturi misionare. Societatea a fost reînfiinţată în 1814. Organizaţiile din Ungaria au făcut parte în continuare, până la începutul secolului al XX-lea, în provincia de Austria. Provincia independentă de Ungaria se va înfiinţa abia în 7 septembrie 1909.

Ordinul s-a stabilit pe teritoriul Ungariei în secolul al XVI-lea, tocmai în apogeul reformei religioase. Perioada următoare, de la turnura secolelor XV1-XVII şi primele decenii ale secolului al XVH-lea, a fost marcată de curentul contrareformei. Este cunoscut faptul că, începând din secolul al XVI-lea, marea nobilime şi-a mascat încercările de îmbogăţire prin acţiuni de răspândire a credinţei, recurgând în acest scop, în nume propriu sau prin intermediul oamenilor angajaţi, la acte de violenţe. Locuitorii multor domenii au trecut la noua religie împreună cu stăpânii. Reforma religioasă s-a răspândit în Satu Mare în aşa măsură, încât, la sfârşitul secolului al XVI-lea, practic tot comitatul aderase la noua religie (la început în forma luterană, iar mai apoi în cea calvină). în primele decenii ale secolului al XVII-lea, în mediul rural mai rămăseseră abia doi-trei preoţi catolici şi foarte puţini enoriaşi de această religie. Aspectele specifice ale reînnoirii catolice din vremea cardinalului Pázmány au fost marcate de personalitatea acestuia. Spre deosebire de austrieci, Pázmány nu a recurs la violenţe. Actele de violenţă (şi) pe teritoriul Ungariei au fost începute de marea nobilime re-catolicizată, căreia i s-a alăturat, din 1671, şi statul.

Teritoriul Sătmarului a fost devastat în 1594 din cauza invaziei tătarilor, iar mai târziu a devenit centrul de desfăşurare a luptelor purtate de armatele generalului Basta împotriva Transilvaniei. Nu după mult timp după stabilirea iezuiţilor în Transilvania (1581), preoţii iezuiţi şi-au făcut apariţia şi în Satu Mare. Din 1583 avem informaţii despre un anume P. Antonius Possevinus, care a jucat rolul de mediator între împăratul austriac Rudolf şi principele Transilvaniei, Ştefan Báthori.

Bura László

1 Această lucrare este versiunea revizuită, completată şi tradusă în limba română a studiilor: Bura László, „A jezsuiták Szatmárban” (Iezuiţii în Sătmar), in Satu Mare. Studii şi comunicării, 13 (1996), p. 268—282; Idem, „A jezsuiták Szatmáron” (Iezuiţii din Satu Mare), in Magyar Egyháztörténeti Vállatok, 9 (1997), nr 1—2, p. 19-35.

2 Când s-au stabilit, oraşele Satu Mare şi Mintiu erau divizate de un braţ mai târziu secat al Someşului. Oraşele au fost unificate în 1715 sub numele Szatmárnémeti — Satu Mare.

3 Pentru istoria modernă a bisericilor din Regatul Ungar vezi: Kosáry Domokos, „Egyházaink Magyarországon az újjáépítéstől a polgárosodásig.” (Bisericile din Ungaria de la reconstruire la burghezie), in História, 1983/5, p. 5-23. Referitor la istoria Societăţii lui Isus în general, vezi: Szántó Konrád: A katolikus egyháztörténete. (Istoria hiseriái catolice), voi. I —III, Budapest, 1987 şi Adriányi Gábor, Az egyháztörténet kézikönyve. (Tratat de istorie ecclezjastică), München, 1975. Mai detaliat tratează problema Meszlényi Antal, A magyar jezsuiták a 16. században. (Iezuiţii maghiari în secolul al XVI-lea), Budapest, 1930-31; Bangha Béla, A négyszázéves Jézustársaság. (.Sorietatea lui Isus la patru sute de ani), Budapest, 1940; Bangha Béla, A jezsuita rend és ellenségei. (Ordinul iezuiţilor şi duşmanii săi)-, Gyenis András, A jezsuita rend hazánkban. (Ordinul iezuiţilor în patria noastră), Budapest - Rákospalota, 1941; Nagy Töhötöm, Jezsuiták és szabadkőművesek. (Iezuiţii şi masonii), Wien, 1969; Petruch Antal, Sspz év a magyar jezsuiták múltjából. (O sută de ani din istoria iezuiţilor), Kecskemét, 1992; Bartoli, Dell’Istoria della Compagnia di Gesu. Torino 1825; Szenint-Priest, Histoire de la chute des Jésuites. Paris 1844.

Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXVIII/II, 2012, p. 33-42