Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)
Árpád E. Varga: Despre numărul maghiarilor din Transilvania
Anume, nu avem la dispoziţie, de la cel de-al doilea război mondial, o statistică demografică oficială cu privire la mişcarea naturală a naţionalităţilor. în privinţa sporului natural al populaţiei maghiare, se obişnuieşte, în general, să se considere drept punct de referinţă indicatorul mediu la nivelul Transilvaniei; mai mult, după unele păreri, sporul populaţiei maghiare din România se mişcă exact în o zona valorică a mediilor pe ţară. Reprezentanţii acestei din urmă opinii se bazează mai ales pe valorile creşterii demografice naturale, superioare mediei pe ţară, din două judeţe secuieşti (Harghita şi Covasna), cu populaţie preponderent maghiară, respectiv din judeţele Mureş şi Satu Mare, locuite într-o proporţie însemnată şi de maghiari şi care prezintă valori comparabile mediei pe ţară. Generalizările unilaterale şi excesive, ce şterg, la nivel de ţară, diferenţierile — şi cu nuanţe etnice — în ce priveşte creşterea inegală a populaţiei trebuie privite ca neîntemeiate, deoarece se poate demonstra că în Transilvania valorile sporului natural au fost, de la începutul secolului, tot timpul mai scăzutte decît în Vechiul Regat. Ocultarea la nivelul Transilvaniei a coeficienţilor de creştere naturală a populaţiei româneşti şi a celei maghiare e mai puţin contestabilă, deoarece acestea au fost într-adevăr, între cele două războaie mondiale, în general, similare. Trebuie să ţinem seamă însă, că şi în Transilvania, pe baza unor date parţial publicate cu privire la naţionalităţi de posibilitatea unor decalări în favoarea populaţiei româneşti. în 1966, de pildă, rata brută de natalitate la nivelul întregii ţări a fost de 14,3 la mie, în Transilvania de 13,9 la mie, în timp ce proporţia numerică a naşterilor de copii vii în rîndurile femeilor maghiare a fost, şi într-un caz, şi în celălalt, de 12,8 la mie. Aceeaşi valoare în cazul românilor (proiectînd datele anului 1965, ca singurele comunicate în mod oficial pînă azi, asupra rezultatelor recensămîntului din 1966) a oscilat, atît la nivele.1 întregii ţări, cît şi al Transilvaniei, între 14,7 şi 14,8 la mie.5 O tendinţă asemănătoare se poate presupune şi între 1966-1977, cînd proporţia numerică brută a naşterilor de copii vii în familiile maghiare a fost, în medie anuală, de 18,4 la mie, în comparaţie cu valorile de 20,8 la mie la nivelul ţării şi 19,4 la mie în Transilvania.6 48
