Bodáné Pálok Judit: Legea privind drepturile minorităţilor naţionale şi etnice din Ungaria (1993) - Múzeumi füzetek 13. (Székelyudvarhely, 1993)

Gabriel Andreescu: Cuvint înainte

şi comunităţile autonome se regăsesc în legea adoptată la 7 iulie 1993 de Adunarea Naţională a Republicii Ungare. Am spus că această lege este novatoare. Ea propune soluţii cu totul originale privitoare la mecanismele de protecţie a minorităţilor naţionale şi etnice. Garanţiile ei se află cu mult peste standardele introduse de către documentele ONU, OSCE ori ale Consiliului Europei. (Evaluarea efectelor acestei legi va putea fi făcută însă de abia peste cîţiva ani buni.) Salutînd „curajul” legislativului ungar, nu înseamnă că nu am în vedere cîteva observaţii critice asupra legii din ţara vecină. Arbitrară mi se pare acea condiţie ca grupurile cu specificitate naţională ori etnică să se fi stabilit pe pămîntul ungar de cel puţin de o sută de ani pentru a fi acceptate drept minorităţi. Considerarea minorităţilor drept .factori constitutivi ai statului” ridică probleme de principiu cărora văd că legea le-a dat un răspuns. Dar cea mai mare problemă îmi pare a fi ridicată de către statutul de drept public al autoguvernărilor minorităţilor, care are drept corelativ unicitatea autoguvernărilor de nivel naţional. Se produce astfel o .înregimentare” a minoritarilor, care poate avea efecte pozitive asupra stabilităţii grupului ca atare, dar afectează într-o anumită măsură dreptul persoanelor care aparţin acestor minorităţi de a beneficia, independent de raporturile lor cu organizaţiile reprezentative, de măsuri specifice de protecţie.1 Dincolo de documentele ca atare, mi se pare importantă aducerea la cunoştinţa opiniei publice (poate aceasta va reuşi mai puţin) a cercetărilor, a oficialilor implicaţi, a ziariştilor interesaţi din România a unei informaţii la zi privind situaţia minorităţilor din ţara vecină — inclusiv, minoritatea română. Ştim că printre clişeele utilizate des de către extremiştii naţionalişti de la noi se află şi teza că „nu avem de la cine lua lecţii”. Chiar dacă nu apare pentru că s-ar cere ori s-ar da lecţii, materialul editat de către Muzeul „Haáz Rezső” este o bună ocazie de a raţiona asupra unei teme care interesează astăzi Ungaria, România, Europa, întreaga lume. 1 O analiză pe larg a acestor aspecte poate fi găsită în comentariile la proiectul de lege al UDMR privind minorităţile naţionale şi comunităţile autonome, din volumul: G. Andreescu, V. Stan, R. Weber, Concepţia UDMR privind drepturile minorităţilor naţionale. Centrul pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1994. 6

Next

/
Oldalképek
Tartalom