Bodáné Pálok Judit: Legea privind drepturile minorităţilor naţionale şi etnice din Ungaria (1993) - Múzeumi füzetek 13. (Székelyudvarhely, 1993)
Legea LXXVII din 1993 privind drepturile minorităţilor naţitonale şi etnice
legături cu propriul loc natal şi protejarea acestui drept, ci şi libertatea de a întreţine legături cu locul de naştere sau de baştină al părinţilor, părinţilor adoptivi, strămoşilor, cu vechea patrie, cultura şi tradiţiile acesteia şi protejarea acestui drept. (5) Discriminarea de orice natură a minorităţilor este interzisă. Art. 4 (1) Republica Ungară interzice orice politică ce: — are ca ţel sau rezultat asimilarea minorităţii în naţiunea majoritară; — îşi propune modificarea în detrimentul minorităţii a compoziţiei naţionale sau etnice pe teritoriile locuite de minorităţi; — persecută o minoritate naţională sau etnică ori o persoană aparţinînd unei minorităţi din cauza apartenenţei ei, le îngreunează condiţiile de existenţă, le stînjeneşte în exercitarea drepturilor lor; — vizează expulzarea sau strămutarea forţată a unei minorităţi naţionale sau etnice. (2) în cadrul relaţiilor sale internaţionale, Republica Ungară ia atitudine împotriva tuturor tendinţelor politice care conduc la consecinţele enumerate la alineatul (1). Pentru asigurarea protecţiei împotriva unei asemenea politici, apelează şi la mijloacele dreptului internaţional şi la tratatele internaţionale. (3) La trasarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrative şi ale circumscripţiilor electorale, pe parcursul elaborării proiectelor de dezvoltare a localităţilor şi obiectivelor economice, respectiv de ocrotire a mediului înconjurător, Republica Ungară ţine seama de geografia locală, relaţiile, interesele economice şi tradiţiile împămîntenite ale minorităţilor naţionale sau etnice. Art. 5 (1) în Republica Ungară, minorităţile au dreptul constituţional să-şi creeze autoguvernări locale şi de nivel naţional. 31