Bodáné Pálok Judit: Legea privind drepturile minorităţilor naţionale şi etnice din Ungaria (1993) - Múzeumi füzetek 13. (Székelyudvarhely, 1993)
Bodáné Pálok Judit: Legea cu privire le minorităţile şi etnice. Elbarorare şi instituţii
La 22 mai 1992, conducătorii organizaţiilor de nivel naţional ale minorităţilor mai importante numeric au cerut Guvernului să înainteze acest proiect Adunării Naţionale, în scopul promulgării cît mai rapide a legii. Şi-au dat acordul în privinţa modului în care a fost concepută redactarea proiectului, a articolelor mai importante, lăsînd rezolvarea aspectelor secundare in seama dezbaterilor parlamentare. La începutul lunii iunie, Guvernul a înaintat Adunării Naţionale proiectul de lege, a cărui dezbatere generală a început în septembrie. în acelaşi timp cu dezbaterile parlamentare, comisia de experţi înfiinţată ad-hoc din membri ai Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului, Minorităţi şi Culte, experţi din cadrul celor şase partide parlamentare şi ai Oficiului pentru Minorităţi, respectiv din reprezentanţi ai organizaţiilor minorităţilor au explicitat proiectul de lege printr-un material de aproximativ 1.500 de pagini, realizat pînă în decembrie 1992. Comisia a aprofundat cele mai importante arii tematice pe baza consultării unor experţi renumiţi: problema subiectului juridic, a drepturilor individuale şi colective ale minorităţilor, a asocierii şi autoguvernării, a autonomiei culturale a minorităţilor, a folosirii limbii, a sistemului de garanţii şi a posibilităţii de finanţare. Părerea Consiliului Europei în privinţa proiectului de lege a fost favorabilă. Definirea minorităţilor, a principiului liberei alegeri a identităţii, a drepturilor colective a fost apreciată ca deschizătoare de drumuri, iar posibilitatea realizării la nivel local şi naţional a autoguvernărilor minorităţilor a fost considerată de o importanţă deosebită. Reprezentanţii celor şase partide parlamentare au studiat materialele prezentate de experţi şi, de la sfîrşitul lui ianuarie 1993, au trecut la coordonarea acestora. în cadrul acordului politic realizat în luna martie, au acceptat principiile de bază ale proiectului de lege, pe care le-au comunicat Mesei Rotunde a Minorităţilor şi conducătorilor organizaţiilor de nivel naţional ale minorităţilor. în afara pachetului cu propuneri de modificare venite din partea celor şase partide, au mai fost primite numeroase alte propuneri individuale din partea deputaţilor, ca şi din partea membrilor comisiilor. Paralel cu dezbaterea amănunţită a proiectului de lege, comisiile parlamentului au analizat variantele de proiect prezentate. 23