Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VI. Criza feudalismului şi epoca reformelor
este anacronic. Lor li s-a ataşat pătura numeroasă a nobilimii cu posesiuni modeste, ajunsă aproape de pragul falimentului, şi deci fiind interesată într-o schimbare cât mai grabnică. Masa deasemeni numeroasă a micilor nobili cu câte o sesie iobăgească, sau complet lipsiţi de posesiuni, nu avea o motivaţie economică, unii dintre ei însă s-au simţit atraşi de programul de orientare burgheză al statului naţional, alţii în schimb, temându-se de pierderea privilegiilor existente oricum doar în principiu, s-au ataşat conservatorilor; cât despre masa nobiliară dezorientată politic, aceasta îşi vindea votul pe bani şi avantaje materiale. Un element solid, considerabil atât sub aspectul ideologic, cât şi sub cel politic, era intelectualitatea, în mare parte de provenienţă nobiliară, dar parţial şi nenobiliară. Fapt este însă, că în epoca reformelor, între 1830 şi 1848, majoritatea celor 52 de comitate din Ungaria şi-a trimis în dietă deputaţi purtători ai unor instrucţiuni de orientare liberală. Punerea de acord a ideilor liberale, diferite de la comitat la comitat, i se datoreşte activităţii politice a contelui Széchenyi István. El s-a străduit să creeze mai întâi un nucleu social: a fondat un cazinou (1827) şi a organizat câteva societăţi. Scrierile sale politice {Hitel = Credit, 1830; Világ = Lumea, 1831; Stádium, 1833) au catalizat şi au divizat univoc opinia publică. Liberalii au devenit adepţii lui Széchenyi, adversarii acestuia alcătuind tabăra conservatoare. Revolta ţărănească din nordul Ungariei, izbucnită în urma epidemiei de holeră din 1831, a adâncit prăpastia politică: pentru liberali ea a fost un semnal de alarmă în vederea accelerării transformărilor, în timp ce conservatorii au văzut în ea primul rezultat fatal al politicii de reforme. Esenţa programului mişcării reformiste liberale din Ungaria a constituit-o concepţia corelării intereselor, unică în ansamblul transformărilor europene. Potrivit acestei concepţii, trebuiau aduse la numitor comun interesele privilegiaţilor şi neprivilegiaţilor, ale nobililor şi ale simplilor cetăţeni, fie chiar iobagi, ale posesorilor şi neposesorilor, ale maghiarilor şi nemaghiarilor, ale diferitelor comunităţi religioase. Elementul definitoriu al unificării intereselor 78
