Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

VI. Criza feudalismului şi epoca reformelor

VI. CRIZA FEUDALISMULUI ŞI EPOCA REFORMELOR (1790-1848)

ÎNCERCĂRILE NOBILIMII

DE A LUA ÎN MÂNĂ DESTINELE TĂRII

*

După moartea lui Iosif al II-lea nobilimea şi-a propus drept scop nu simpla revenire la vechea stare de lucruri, ci se gândea că, asigurându-şi stăpânirea prin garanţii constituţionale, ar putea prelua ea însăşi guvernarea ţării. Evenimentele din primele luni ale revoluţiei franceze au fost urmărite cu interes şi simpatie în cercurile nobilimii maghiare, unde se considera că evenimentele de la Paris însemnau un succes cucerit de stări în restrângerea puterii regale — şi că în Ungaria trebuie să se procedeze la fel. Cei mai curajoşi începură să susţină, prudent, că datorită lui Iosif al II-lea, care nu a respectat pactul dintre naţiune şi dinastie, casa de Habsburg şi-a pierdut dreptul la ereditate, deci nobilimea ţării poate să-şi aleagă regele din nou în mod liber. Temerarii au început chiar tratative cu diferite dinastii străine. Noul suveran, Leopold al II-lea şi-a consolidat înainte de toate situaţia politică externă încheiând pace cu turcii, căzând de acord cu prusacii, şi prin dispoziţia sa pentru compromis, izbutind să dezarmeze chiar şi opoziţia stărilor ungare. Cu acestea din urmă s-a descurcat relativ uşor, date fiind marile divergenţe din sânul nobilimii, în privinţa politicii de urmat. Majoritatea aprecia just, că nu se mai poate reveni la starea de lucruri existentă înainte de Iosif al II-lea. Nu erau puţini nici cei ce aşteptau de la noul suveran continuarea reformelor, desigur în cadru legal, dar poate şi mai mulţi erau cei de părere, că noile

reforme trebuie initiate de stări. Existau diferente de vederi si în

> > >

privinţa priorităţii sarcinilor. Cei mai mulţi urgentau asigurarea,

72