Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
V. Epoca feudalismului târziu
Ónod (1707), care proclama detronarea casei de Habsburg şi deplina autonomie statală a Ungariei. Miezul armatei lui Rákóczi era alcătuit din trupe regulate de mercenari, complectate de “ostile de câmp” constituite mai ales din ţărani, care însă pentru lucrările agricole mai mari reveneau la coarnele plugului. Nestatornicia şansei militare (ori mai degrabă carenţele strategiei şi echipamentului) a făcut ca oastea principelui să fie zdrobită în lupta de la Trencsén (Trencin). Lupta pentru libertate a suferit un şoc atât sub aspectul militar cât şi material, nefavorabilă devenind şi conjunctura internaţională. Dieta de la Sárospatak (1708) a decis totuşi continuarea luptelor, enunţând că, dimpreună cu familiile lor, iobagii care vor sluji până la sfârşitul războiului, se eliberează pe veci de sarcinile şi servituţile senioriale. Aşadar legea le asigura soldaţilor ţărani o libertate ca a “haidăilor” creind o pătură capabilă să-l sprijine pe domnitor şi deschizând calea către progres pentru milioane de ţărani. Era însă prea târziu; situaţia militară a mişcării intrase în criză. în 1709 forţele răsculaţilor se retrăgeau de-acum în partea de nord a ţării, în 1710 este pierdută o altă luptă decisivă, la Romhány. Rákóczi nu respinge ideea tratativelor de pace, dar pretinde ample garanţii internaţionale. La începutul anului 1711 părăseşte ţara în căutare de sprijin politic extern. Profitând de lipsa principelui, căpeteniile magnate, grăbite să încheie tocmeala, duc tratative fără ştirea lui, sub conducerea lui Károlyi Sándor, şi semnează pacea de la Sătmar. Armata kuruţilor depune armele pe câmpia de la Moftinu Mare (Nagymajtény). “Nu pace, ci convicţiune prin arme” — consemnează principele plecat în exil. Lupta sa nu a fost însă zadarnică. în pofida calculelor Habsburgilor, Ungaria n-a împărtăşit soarta Cehiei. Vechea constituţie a rămas valabilă. Rebelii care-i jurau din nou credinţă împăratului au fost graţiaţi, şi-au reprimit posesiunile, majoritatea nobilimii s-a menţinut deci şi a rămas maghiară. Cei care refuzau să accepte compromisul, l-au urmat pe Rákóczi în exil, activitatea politică a cercului creat în jurul principelui ameninţând încă mult timp liniştea curţii. De restaurarea politicii anilor de după 1686 nici 61
