Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
IV. Ţara scindată î trei
Principatul astfel întărit îşi dobândi un prestigiu european, devenind un factor de sine stătător în politica internaţională. După izbucnirea războiului de 30 de ani, Bethlen s-a aliniat cu stările Cehiei, trimiţându-le în ajutor o armată. Scopul său era zdruncinarea puterii Habsburgilor, reunificarea Ungariei şi — în ultimă instanţă — izgonirea turcilor. în urma campaniei sale reuşite, ostile cehe şi maghiare au împresurat Viena. Bethlen a fost ales principe, apoi în 1620, rege al Ungariei. El a decis însă amânarea încoronării, deorece în caz de victorie amânarea oricum nu ar fi avut importanţă, pe când în alternativa înfrângerii îi lăsa deschisă posibilitatea încheierii unui compromis cu Habsburgii. înfrângerea catastrofală a cehilor de la Muntele Alb (1620), care a degradat Cehia în rândurile provinciilor ereditare, l-a deposedat pe Bethlen de cel mai puternic dintre aliaţii săi. în 1622 a încheiat pacea de la Nikolsburg, prin care a întărit din nou privilegiile stărilor şi libertatea religiei protestante, alipind de principatul său şapte comitate din nord-estul Ungariei. Toate acestea au contribuit la considerabila întărire a ţării şi la sporirea veniturilor statului. în 1623 a reînceput războiul, reuşind să obţină lângă râul Morava o victorie strălucită asupra oştilor lui Wallenstein. Neavând sprijin din afară, a fost din nou nevoit să încheie pace, prin care a întărit tratatele precedente. în 1626 se afla din nou în luptă cu armata lui Wallenstein, înfăptuirea năzuinţelor sale de mari perspective a fost zădărnicită de moartea sa prematură. Ceea ce a reuşit să realizeze îl plasează însă în şirul celor mai de seamă personalităţi din istoria Transilvaniei: din ţara ajunsă obiect de jaf al trupelor de mercenari austrieci şi otomani, a creat un principat dezvoltat, puternic, prosper, independent, de care se ţinea seama şi în politica europeană. Centrul de greutate al istoriei ungare s-a deplasat în partea estică a ţării. Urmaşul său, Gheorghe Rákóczi I. (1630-1648), era cel mai mare latifundiar din estul Ungariei. Consolidându-şi domnia, el a continuat politica predecesorului său, implicându-se în războiul de 30 de ani. Aliat cu suedezii, a purtat mai multe campanii, dar în momentul decisiv trupele sale au fost rechemate de către Poartă, sub ameninţarea 51
