Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
III. Feudalimsul dezvoltat
apărătorii năvălind peste asediatori, le capturară tunurile. Turcii renunţară la continuarea asediului: cheia de margine a regatului era salvată, iar Ungaria şi implicit Europa Centrală scăpau pentru mai multe decenii de presiunea otomană. în zilele următoare asediului însă Hunyadi căzu victimă epidemiei de ciumă. După ce tronul a devenit din nou vacant, renumele dobândit de Hunyadi János, posesiunile sale impunătoare, consensul grupărilor nobiliare, perseverenţa nobilimii de rând au contribuit deopotrivă la alegerea fiului său de 15 ani, Mátyás (Matia — şi nu Matei, cum a intrat greşit în uz — n.trad.) rege al Ungariei. El a fost primul suveran al ţării care nu descindea din familie regală. Matia (Corvinul) nu a fost simpla unealtă a magnaţilor nici măcar în anii adolescenţei. A zdrobit ligile ridicate împotriva-i şi a procedat foarte energic la consolidarea puterii sale. Luând în considerare progresele evoluţiei urbane şi desfăşurarea producţiei de mărfuri ţărăneşti, el a perceput noi impozite considerabile, dar nu insuportabile. Veniturile vistieriei, cifrate înainte vreme la un sfert de milion de florini au sporit sub Matia — datorită mai ales impozitelor, printre care “ajutorul militar extraordinar”, devenit regular — la peste opt sute de mii de florini. Politica sa fiscală a stârnit proteste mai ales în rândurile marii nobilimi, căci impunerea iobagilor greva în ultimă analiză asupra acesteia. Concomitent cu consolidarea puterii centrale, cu asigurarea dreptului de strămutare al iobagilor şi cu înlesnirea dezvoltării oraşelor-târguri, Matia a modernizat sistemul statal, a introdus în dregătorii adepţi ai săi din mica nobilime, funcţionarii pe care-i angaja fiind retribuiţi în mod constant. Cu toate acestea lunga sa domnie (1458-1490) nu a fost o vreme de linişte. Magnaţii — uneori chiar foşti adepţi trecuţi în tabăra adversă, ca Vitéz János, arhiepiscopul de Esztergom — s-au răsculat ori au uneltit în repetate rânduri împotriva sa. Puterea militară a lui Matia era independentă de marii feudali. Grosul imenselor sale venituri îl folosea la întreţinerea faimoasei sale armate de mercenari, a “oştirii negre”, cu un efectiv de cca. zece mii. Această masivă oaste trebuia activizată: menţinerea ei implica, aproape ca necesitate logică, un întreg şir de acţiuni militare. La urma 36
