Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
II. Feudalismul timpuriu
şi pun bazele unei organizaţii proprii de autoapărare. Oştenii şi administratorii cetăţilor regale, precum şi IOBAGII CETĂŢILOR, ajung acum sub jurisdicţie seniorială privată şi se tem că vor decădea în rândul slugilor. Regele încerca să-şi completeze beneficiile scăzute, practicând degradarea banilor, adică schimbând banii vechi pe alţii noi, cu calitatea diminuată, precum şi arendarea veniturilor regale. O deosebită aversiune a generat faptul că suveranul copleşea rudeniile soţiei sale germane cu donaţii şi favoruri deosebite. Nemulţumirea a izbucnit sub forma unor revolte la palat, ca şi în rândurile maselor. în 1213 un grup de complotişti o asasinează pe regina Gertrudis, fapta lor rămânând nepedepsită, ceea ce ne trădează decăderea autorităţii regale. în 1222 opoziţia nobiliară ajunsă practic în situaţia de a guverna ţara, profitând şi de nemulţumirea servienţilor regali şi iobagilor de cetate, îl obligă pe rege să emită aşa numita BULĂ DE AUR. Acest act cu aspect festiv, având sigiliu de aur, îngrădeşte substanţial puterea regală. Limitele trasate prin prevederile sale nu au legiferat distribuţia puterii între stări, deci o oarecare constituţionalitate, dar garantarea drepturilor ne indică această tendinţă. Regele nu mai poate dona comitate întregi; se îngrădeşte dreptul arendării veniturilor regale şi se stăvileşte posibilitatea de afirmare a străinilor. Câteva puncte ale BULEI DE AUR se referă la drepturile servienţilor regali: se interzice orice fel de molestare a lor, sunt trecuţi în competenţa tribunalului regal, iar cheltuielile serviciului militar prestat de ei în afara graniţelor ţării îi revin regelui. Cea mai însemnată limitare a puterii regale este faimoasa clauză referitoare la dreptul de rezistenţă al nobilimii — adică, în sensul de atunci al cuvântului, al marii nobilimi — care era îndreptăţită ca, în cazul când regele sau urmaşul său “...ar voi să acţioneze împotriva acestor prevederi ...nobilimea ţării noastre, dimpreună ori separat, în prezent şi în viitor, să aibă pe veci libertatea de a se împotrivi nouă şi urmaşilor noştri şi de a ne contrazice fără a fi acuzată de infidelitate.” Clauza dreptului la rezistenţă a constituit secole de-a rândul, până la abolirea sa din 1687, baza ideologică a luptelor nobilimii transformată în stare privilegiată. 23
