Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

I. Preistoria Maghiară

ci doar în urma unor prealabile alianţe diplomatice. Puterile europene aflate în conflict apelau adesea la serviciile ungurilor, trimiţându-i în ţara inamicului obligat apoi să-şi răscumpere pacea prin promisiunea plăţii unui tribut regulat. Dispoziţia de luptă a războinicilor, asigurarea şi menţinerea unei ocupaţii pentru suita militară, constituiau şi ele imbolduri pentru continuarea incursiunilor. Prada şi tributul erau distribuite sub forma unor răsplăţi de tipul soldei; astfel, atâta vreme cât campaniile au fost încununate de succes, incursiunile îşi aveau rostul lor. Cu ocazia acestora ungurii s-au perindat prin Bréma, Spania, părţile apusene ale Franţei, colţul sudic al peninsulei italice, Bizanţ. Numărul participanţilor nu era mare: îl putem estima la câteva mii, nedepăşind nicidecum cifra de douăzeci de mii.

Incursiunile orientate către apus vor fi curmate de două înfrângeri, la Merseburg în 933 şi la Augsburg în 955, dar deja către mijlocul secolului putem distinge la urmaşii lui Árpád — Fájsz şi Taksony — tendinţa de a consolida ţara ajunsă într-o stare de nesiguranţă politică internă şi externă tocmai în urma campaniilor militare: de aici năzuinţa de a face inutile războaiele. Ei au solicitat venirea şi au permis intrarea în ţară a unor misionari creştini (cunoaştem şi cazuri de căpetenii convertite), au construit cetăţi. înfrângerea de la Augsburg, credinţele legate de căpeteniile căzute ce vor ajunge slugi în urma morţii, au ponderat dispoziţia de luptă a războinicilor. Situaţia politică externă a devenit şi ea nefavorabilă. Bizanţul ocupa Bulgaria şi încheia o alianţă cii Otto I., suveranul imperiului romano-german. în ultimul pătrar al veacului al X-lea Bazinul Carpatic a fost prins în cleştele a două mari puteri.

Ducele Géza, ajuns suveran în aceste împrejurări, era conştient de faptul că unica chezăşie a păcii este creştinarea ce implica şi integrarea în rânduiala europeană. A solicitat prin urmare misionari din partea împăratului, trecând el însuşi la creştinism. Această nouă orientare trebuia impusă şi căpeteniilor de trib. Géza a curmat opoziţia acestora cu mână forte, impunându-şi de acum calitatea de principe nu numai nominal, ci în fapt.

14