Antal G. László: Situaţia minorităţii etnice maghiare în România - Múzeumi füzetek 6. (Székelyudvarhely, 1993)

Datele tabelului nostru atrag atenţia asupra dificultăţii evaluării rezultatelor acestor recensăminte şi asupra ambiguităţii lor. Precum se poate vedea, diferenţierea grupurilor etnice „după limba maternă” şi „după naţionalitate” nu se poate urmări constant, drept care datele pot fi confruntate doar parţial. Rezultatele recensămîntului din 1977 au fost totalizate în două variante. Anume, rezultatele preliminare conţineau şi rubrica „după limba maternă”, iar cele finale totalizau datele doar întro singură rubrică: „după limba maternă şi după naţionalitate”. Pe de altă parte, rezultatele preliminare, respectiv definitive din 1977 sínt substanţial diferite. O altă problemă constituie faptul că rezultatele preliminare nu au fost publicate şi separat pe judeţe, cea ce ne împiedică să reconstituim cu exactitate tabloul etnic al Transilvaniei.

Recensămintele oglindesc o scădere numerică de proporţii a populaţiei maghiare pe teritoriile alipite României. O explicaţie ar fi exodul masiv de 200.000 de persoane (după unele surse chiar mai mult de atîta), în majoritate intelectuali, care s-au stabilit în Ungaria după 1918. Se mai poate observa că recensămintele româneşti iau clasat într-o categorie naţională aparte pe evreii de limbă maternă şi de identitate naţională maghiară (numărul lor potrivit recensămîntului maghiar din 1910 era de 127.801 — cf. tabelul nr. 13).

La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial survine noul val de emigraţie maghiară, ceea ce explică ritmul deosebit de redus al creşterii populaţiei maghiare din Transilvania.

Creşterea de 10,26% faţă de 1948, a numărului cetăţenilor „de limbă maternă maghiară”, aşa cum rezultă din rubrica corespunzătoare a recensămîntului din 1956, poate fi considerată ca reală, ea apropiindu-se de procentul de 10,9%, obtinut prin calcul. Acest rezultat ar putea constitui un punct de plecare în evaluarea rezultatelor oficiale din perioada următoare.

Datele din 1966 necesită mai multe rectificări. Este greu de închipuit, că în timp ce populaţia totală a ţării a crescut cu 9,2%, iar cea românească cu 11,2%, numărul ungurilor să fi scăzut cu 0,13%. Această schimbare radicală a tendinţei evoluţiei demografice nu este justificată de nimic. Pare contradictoriu şi faptul, că în timp ce numărul celor cu limba maternă maghiară a scăzut cu 2.000, numărul acelora care se autoconsideră maghiari să crească cu 32.000. Considerăm ireal de redus şi nivelul creşterii numerice din 1977 faţă de 1966, care, luînd ca bază rubrica celor care s-au autoconsiderat maghiari cu ocazia recensămintelor, este de 5,37%, în timp ce populaţia ţării a crescut cu 12,85%, din care cea românească cu 13,3%.

Tabelul nr. 3 prezintă tabloul etnic al celor 16 judeţe locuite de naţionalităţi, iar cel următor, pe această bază, prelucrează situaţia procentuală a românilor, maghiarilor şi germanilor din judeţele respective. Datele cu care s-a operat sínt rezultatele finale ale recensămîntului din 1977, care în comparaţie cu cele preliminare (Scînteia, 14 ian. 1977) indică o populaţie maghiară considerabil mai redusă numeric. (Cf. tabelele 1 şi 2)

31