Antal G. László: Situaţia minorităţii etnice maghiare în România - Múzeumi füzetek 6. (Székelyudvarhely, 1993)
Múzeumi füzetek deţele, dar în aşa fel încît numai două din acestea (Harghita şi Covasna) să aibă o majoritate maghiară, cuprinzînd 24% din totalitatea populaţiei maghiare din România. Cu ocazia reorganizării administrativ-teritoriale, în fostul teritoriu „autonom” sa renunţat la indicatoarele bilingve de localităţi, iar treptat şi la celelalte afişaje (firme) de limbă maghiară. Modificarea deosebit de rapidă a componenţei naţionale a oraşelor (cf. Anexa, tabelul nr. 9) s-a realizat prin sistemul — valabil şi azi — al aşa-numitelor „oraşe închise”. Prin acesta stabilirea persoanelor în cele mai importante oraşe transilvănene era condiţionată de o aprobare acordată în funcţie de „necesităţile economiei naţionale”, iar la rezolvarea cererilor de stabilire a domiciliului se aplica în mod sever principiul „numerus clausus”. Drept consecinţă între 1956 şi 1977 în cele opt oraşe de primă importanţă ale Transilvaniei proporţia populaţiei maghiare a scăzut cu 5—17% (în medie cu 11,3%), în timp ce proporţia ei pe teritoriul întregului Ardeal s-a redus potrivit datelor oficiale doar cu 2,2%, dar în realitate cu şi mai puţin (cf. Anexa, tabelul nr. 9, 10 şi 7). Rezerva de populaţie a acestor oraşe o constituiau teritoriile extracarpatice. In cursul ultimilor 40 de ani (inclusiv în teritoriile din afara Ardealului istoric) peste 500.000 de moldoveni şi munteni. — Degradarea socială* Precum s-a văzut anterior, reprezentanţa politică a intereselor minorităţii maghiare, instituţiile ei economice şi ştiinţifice au fost desfiinţate pînă la sfîrşitul anilor ’40. Sistemul de învăţămînt constituit în anii următori celui de-al doilea război mondial asigura — în principiu — accesul egal al minorităţii maghiare la învăţămîntul de toate gradele în limba sa maternă, cea ce — tot în principiu — făcea posibilă reîmprospătarea rîndurilor intelectualităţii maghiare din rezerve proprii. însă restricţiile introduse în domeniul învăţămîntului şi în cel al administrării forţei de muncă — foarte selective în privinţa naţionalităţilor — au dus, în deceniile scurse de atunci, la scăderea considerabilă a ponderii numerice a intelectualităţii maghiare din România, precum şi la o şi mai pronunţată slăbire a poziţiilor ei sociale. Balanţa ce ne-o oferă datele publicate ale recersămîntului din 1966 oglindeşte deja o discriminare gravă în domeniul învăţămîntului. Examinînd situaţia şcolară a diferitelor categorii de persoane ce au împlinit 12 ani, separat la români şi la maghiari, putem întocmi următorul tabel: * Datele legate de învăţămînt le-am preluat din articolul semnat Erdélyi-Tegzes (vezi Bibliografia). 14
