Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
Analize Analizele efectuate au servit la o mai bună înţelegere a proceselor tehnice utilizate la realizarea obiectului şi a structurii, respectiv au ajutat la găsirea materialelor şi stabilirea metodologiei de restaurare adecvate. La determinarea compoziţiei grundului care constituie învelişul globului am folosit acid clorhidric. Am picurat soluţia pe proba prelevată şi am observat reacţia sub microscop. Efervescenţă nu s-a produs, proba a rămas intactă, ceea ce denotă utilizarea ghipsului. Analiza stratului de vemis care protejează suprafaţa globului s-a realizat prin studierea imaginilor foto-tehnice şi prin teste de solubilizare. Pe imaginile în luminescenţă UV lacul arăta o luminescenţă portocalie; în urma probelor de solubilizare, efectuate cu comprese alcoolice timp de câteva minute, lacul se dizolva uşor. In consecinţă, presupunem că vemisul este şelac. Pentru analiza materialelor fibroase probele s-au prelevat din firele libere, scămoşate, cu ajutorul unui microscop de polarizare. Pe baza caracteristicilor morfologice tipice am putut stabili că în interiorul globului catifeaua bordo este din bumbac, iar unele cutiuţe au fost căptuşite cu mătase. Pentru identificarea adezivilor folosiţi la realizarea structurii interioare a globului am prelevat mai multe probe din diferite locuri. Cleiul l-am evidenţiat cu testul Biuret.14 întrucât toate probele s-au colorat în mov, ceea ce semnalează prezenţa proteinelor, am putut constata că meşterul a folosit cleiul ca şi adeziv. Prezenţa cleiului s-a putut demonstra şi sub pânza care uneşte cele două emisfere, pe cartonul de bază şi pe hârtia de mătase cu dungi, respectiv pe hârtiile cu care s-a întărit catifeaua, sub ornamentele Blondei şi, la fel, şi sub reparaţii. Esenţele lemnoase folosite au putut fi identificate pe baza caracteristicilor macroscopice: baza s-a realizat din stejar, iar stativul din fag. Am prelevat mai multe probe de pe stativ, pe care le-am analizat, după înglobare în răşină, în lumină normală şi sub efectul razelor UV.15 Sub stratul negru de vopsea se regăseşte pretutindeni grundul de cretă, a cărui identificare s-a făcut cu acid clorhidric; după picurarea substanţei pe probă, s-a putut observa o efervescenţă puternică, ceea ce denotă folosirea grundului de cretă. Se observă mai multe straturi de vopsea neagră, ceea ce indică repictarea şi lăcuirea repetată a piesei. Nu s-a putut stabili dacă acestea aparţin unor perioade diferite sau dacă unele dintre ele au fost aplicate deodată şi aparţin aceleaşi etape16, dar se 14 Testul Biuret este o analiză microchiraică adecvată pentru evidenţierea proteinelor. Proba este mai întâi picurată cu o soluţie de sulfat de cupru 0,5 n, iar după 1-2 minute cu hidroxid de sodiu de 0,2 n. Culoarea mov indică prezenţa proteinelor. 15 Investigaţiile chimice şi interpretarea secţiunilor stratigrafice le-am efectuat cu ajutorul lui József Balázs. 16 Din cauza culorii închise a straturilor nu s-au putut observa între ele impurităţi, de aceea nu s-a putut constata cu certitudine dacă printre aplicarea celor două straturi a trecut sau nu timp mai îndelungat. poate susţine cu certitudine că stativul a fost recondiţionat în întregime de cel puţin trei ori, ultima dată fiind aplicat un strat de lac gros (foto 7). Stratigrafia elementelor poleite: grund de cretă alb, strat izolator, liant, folie metalică gri/argintie, peste care s-a aplicat un vemis gălbui (foto 8). Pe baza analizelor realizate prin spectrometrie cu fluorescenţă de raze X17 s-a putut stabili că folia metalică este confecţionată din aluminiu. După studierea la microscop a hârtiilor din compoziţia obiectului am efectuat teste micro-analitice pentru stabilirea conţinutului de lignină, respectiv pentru identificarea fibrelor din compoziţia lor. Conţinutul de lignină s-a putut evidenţia prin picurarea cu soluţie de floroglucid a unor probe de dimensiuni minime.18 Pentru stabilirea compoziţiei fibrelor am preparat din hârtiile componente un macerat pe care am picurat reactiv Herzberg19 (tabel 1). S-a încercat identificarea cauzei înnegririi hârtiilor colorate/smălţuite verzi utilizate la învelirea sertarelor emisferei superioare. Analizând la microscop stratul de smalţ, s-a putut observa clar că această înnegrire este parte integrantă a smalţului, constituind stratul superior al acestuia, aşadar nu este o depunere de murdărie superficială. Măsurătorile efectuate cu un aparat XRF portabil au arătat prezenţa cuprului, arsenului şi a bariului, ceea ce indică faptul că nuanţa verde a hârtiei este arsenit de cupru, adică verdele lui Scheele sau aceto-arsenit de cupru (verde de Paris/verde smarald). în ambele cazuri se poate forma la suprafaţă un strat negru de oxizi de cupru; în cazul verdelui Scheele acesta se formează sub efectul căldurii. Ambii pigmenţi sunt sensibili în prezenţa sulfului, în urma căruia, de asemenea, se pot înnegri.20 Aparatul XRF portabil a evidenţiat prezenţa în smalţ a bariului şi a sulfului în punctele măsurate, ceea ce indică sulfat de bariu, adică baritină (alb de baritină). Astfel se poate presupune că sulful din compoziţia baritinei a dus la înnegrirea pigmenţilor verzi, dar au contribuit şi poluanţii atmosferici, precum şi umiditatea şi temperatura aerului. Din literatura de specialitate21 ştim că pigmentul verdele lui Scheele a fost descoperit în 1775 şi prin anii 1870 utilizarea lui era deja foarte rară, întrucât până atunci locul său a fost 17 Spectrometria cu fluorescenţă de raze X a materialelor componente ale obiectului a fost realizată cu un aparat XRF mobil de către Mátyás Horváth (artist-restaurator pictură, Universitatea Maghiară de Arte Plastice) şi Dr. Zoltán May ( cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Chimiei Materialelor şi Mediului, de la Academia Ştiinţifică Maghiară). 18 Compoziţia soluţiei de floroglucin: 5 ml floroglucin în 70 ml alcool etilic şi 30 ml apă distilată, apoi o acidificăm cu acid clorhidric concentrat. Dacă proba se colorează în roz de zmeură, hârtia conţine lignină. 19 Compoziţia reactivului Herzberger: soluţia „A”: 50 g clorură de zinc şi 25 ml apă distilată. Soluţia „B”: 5,25 g iodură de potasiu, 0,25 g iod şi 12,5 ml apă distilată. La 400 ml din soluţia „A” se adăugă picurând 14 ml din soluţia „B”, amestecând continuu. Turnăm mixtura într-un cilindru uscat şi punem deasupra cristal de iod, astfel, după 24 de ore obţinem reactivul gata de utilizat. Picurând reactivul pe suprafaţa probei, colorarea acesteia în galben sau maro-roşcat arată prezenţa fibrelor lemnoase sau a derivaţilor de celuloză. 20 http://pigmentum.hu/paletta-zold-szl.pdf. 21 http://pigmentum.hu/zold-scheele.php?oldal=l. 209
