Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 18. (Székelyudvarhely, 2018)
Mester Éva: Az ólmozott üvegablakok és üvegfestmények rekonstrukciójának kockázatai
apariţiei mucegaiului s-a redus la minim şi nu în ultimul rând a permis o mai bună planificare, etapizare a unor operaţii de conservare-restaurare. Experimentele de congelare/îngheţare şi uscare efectuate de autori Scopul experimentelor noastre a fost colectarea a cât mai multor date referitoare la schimbările produse pe parcursul procesului, verificarea detaliilor tehnice descrise în publicaţie şi - în caz de nevoie - introducerea unor modificări corelate cu pretenţiile noastre. In vederea cunoaşterii şi înţelegerii procesului, prima dată am planificat uscarea pieilor noi (piele subţire tăbăcită cu alaun, piele subţire tăbăcită vegetal şi piele groasă tăbăcită vegetal) îmbibate doar în apă, apoi după un tratament cu apă şi glicerină. Acest experiment ne-a ajutat să concepem un plan de uscare a pieilor arheologice. După acestea intenţionam să includem în experimentul nostru şi piei arheologice tratate cu glicerină. Am plănuit de asemenea şi o modificare semnificativă faţă de metoda prezentată de Karsten şi colegii: să aşezăm o parte dintre mostre în cutii de plastic închise, împreună cu silicagelul precondiţionat şi nu simplu pe grilaje sau tăvi deschise. Aveam speranţa ca astfel microclimatul format într-un spaţiu mai redus nu se va schimba atât de mult şi putem accelera respectiv controla mai bine procesul de uscare. Ne-am aşteptat de asemenea să ne permită congelarea şi uscarea paralelă în acelaşi congelator a vestigiilor aşezate în timpi diferiţi, întrucât apa evaporată din pieile introduse ulterior, respectiv deschiderea repetată a congelatorului să nu afecteze cedarea umidităţii la pieile aflate deja în aparat. Am folosit o ladă frigorifică Zanussi ZFU 19400 WA, de 165 litri, prevăzută cu 4+1 sertare. Cu toate că în experimentul englez s-a folosit o ladă frigorifică orizontală, noi am considerat că cea verticală este mai practică şi mai uşor de manevrat, la care introducerea şi scoaterea mostrelor se poate efectua mai repede. Atragem aici atenţia că valorile de temperatură marcate pe butonul de reglare exterior al lăzii frigorifice (în cazul nostru -16, -18, -20, -22 şi -24 °C) servesc doar pentru reglarea intensităţii răcirii, iar pentru urmărirea temperaturii din spaţiul interior se recomandă utilizarea unui aparat de monitorizare,21 amplasat în apropierea mostrelor de piele. La descrierea experimentelor în continuare ne vom referi întotdeauna la temperatura interioară, reală, măsurată de noi. Pentru controlarea umidităţii relative şi a temperaturii am avut nevoie de un aparat care funcţionează şi sub punctul de îngheţ. Colectorul de date, umiditate şi temperatură, Voltcraft DL-121 TH (foto 2.), corespunde acestor cerinţe funcţionând între -40 °C şi +70 °C. Datele colectate pot fi transferate pe calculator prin portul USB." 21 în urma experienţelor ulterioare paralel cu reglarea temperaturii prin butonul exterior la -22 °C, în interior temperatura a scăzut chiar până la -31 °C dacă am ţinut uşa închisă timp îndelungat. 22 Magazin de specialitate aparate electronice Conrad, www.conrad.hu. Studiul englez nu ne-a oferit detalii privind provenienţa, furnizorul silicagelului, metoda de uscare a acestuia, cât de uscat a fost în momentul introducerii în lada frigorifică, cât de des l-au schimbat, respectiv dacă l-au schimbat pe parcurs; astfel în privinţa acestor aspecte aveam nevoie de experimente proprii. Silicagelul23 a fost împărţit în prealabil în cantităţi mai mici de 50 şi 100 de grame şi porţionat în săculeţe din folie microporoasă Agro24, ceea ce a uşurat regenerarea lui şi amplasarea lângă mostre. Materialele sintetice se pretează mai mult depozitării în timpul experimentelor, decât textilele naturale, care absorb umiditatea şi pot influenţa rezultatele. Un alt avantaj al foliei Agro este densitatea filamentului care nu permite trecerea, căderea cristalelor de dimensiuni mici. Regenerarea silicagelului s-a realizat prin uscare, într-un termostat cu programare digitală, la 70 °C, mod de funcţionare: aerisire.25 în legătură cu capacitatea silicagelului de a lega apa, producătorii oferă date26 valabile în exclusivitate în condiţiile unei temperaturi de 25 °C. La această temperatură, cu un UR de 20%, silicagelul este capabil să preia o cantitate de 11% în plus faţă de masa proprie; la UR de 60% aceasta creşte la 32%, iar la UR de 80% - la 35%. Date privind comportamentul la valori de temperatură situate sub punctul de îngheţ, nu s-au găsit, de aceea am efectuat propriile măsurători. Am constatat că la -25 °C şi UR 60-80% silicagelul leagă o cantitate de 3% faţă de masa proprie, procesul de uscare fiind astfel mai lent decât la temperatura camerei. în timpul măsurătorilor umiditatea relativă din lada frigorifică oscila în jurul valorii de 60%, ± 10%. Pentru uscare am folosit cutii de plastic din polipropilenă, de diferite dimensiuni, prevăzute cu capac. Deasupra silicagelului uscat, aşezat în săculeţe, am aşezat un grilaj de despărţire din sită de plastic rigidă, pe care am aşezat mostrele de piele, pentru a nu intra în contact direct cu silicagelul (foto 3.). Experimente realizate pe piei noi Pentru primul nostru experiment am ales materiale noi, cu proprietăţi diferite: piei subţiri tăbăcite cu alaun şi piei subţiri şi groase cu tăbăcire vegetală (foto 4.). Din fiecare tip de piele am tăiat câte două bucăţi de mărimi identice, 10x10 cm. Am desenat conturul fiecărei mostre în stare uscată, am cântărit greutatea lor27, le-am înmuiat în apă de 23 Silicagel: SiO,. Reanal Laborvegyszer Kereskedelmi Kft. (Ca un experiment am încercat şi aşternutul pentru pisici LongFeng, la un preţ mai accesibil. A oferit rezultate asemănătoare la uscare, dar a fost mult mai pulverulent, de aceea am omis folosirea lui. 24 Formată din filamente polipropilenice. 25 Termostat, Labor Műszeripari Művek, moştenitor: Labor-Mix, încălzire max: 80°C, bună aerisire. 26 http://www.szkarabeusz.hu/Szilikagel.htm. 27 Cântar digital de laborator, tip RADWAG WLC 0,6/B 1 cu o precizie de două zecimale. 89