Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 18. (Székelyudvarhely, 2018)
Mester Éva: Az ólmozott üvegablakok és üvegfestmények rekonstrukciójának kockázatai
Riscurile reconstrucţiilor de geamuri şi vitralii cu armătură de plumb Conservarea şi prezentarea valorilor Éva Mester Vitraliile - colorate, ori incolore - constituie parte organică a clădirilor sub formă de decoraţii murale pe suprafeţe arhitecturale. Istoria lor-în ceea ce priveşte materialele şi tehnicile folosite, compoziţiile — s-a format împreună cu cea a edificiilor, în funcţie de stilurile istorice. Utilizarea lor a cunoscut atât perioade de înflorire cât şi de declin, uneori a încetat de-a lungul timpului. Problematica reconstrucţiei de vitralii se află în strânsă legătură cu clădirile care adăpostesc operele de artă. Primele exemple de reconstrucţii începând din antichitate, până în zilele noastre, în diferitele societăţi se trezeşte din vreme în vreme dorinţa de a restaura, renova clădirile, decoraţiile arhitecturale şi operele de artă deteriorate, ori de a reconstitui cele pierdute, distruse în întregime. La Olympia, unul dintre cele mai însemnate locuri sacre ale grecilor, faţada estică a templului lui Zeus a fost reconstruită din temelii, după distrugerea provocată de un mare cutremur din anul 373 d. Hr. Motivele reclădirii, reconstmcţiei le găsim în structurile politice şi sociale, în cerinţele religioase, în statutul economic al epocii date. Construit în stil romanic şi considerat un simbol naţional al germanilor, domul din Speyer a fost devastat de un incendiu în 1689; între 1772-1778 părţile distruse au fost reconstruite în starea lor iniţială, în multitudinea intervenţiilor de restabilire-reconstruire, un aspect comun este păstrarea spiritului identităţii prin continuitatea valorilor culturale moştenite şi a vestigiilor materiale. Uitarea bunurilor spirituale şi a valorilor estetice poate fi prevenită în modul cel mai eficace prin reconstrucţii parţiale sau chiar integrale. Promotorii / Iniţiatorii reconstrucţiilor de clădiri Indiferent de epoci şi locuri, identitatea naţională se intensifică, se consolidează în urma unor distrugeri intenţionate provocate de războaie nedrepte. Dorinţa puternică de reconstrucţie a clădirilor nimicite se poate impune în faţa cartelor şi a recomandărilor internaţionale, născute în secolul al XX-lea. Domul din Hildesheim, distrus în Cel de-al Doilea Război Mondial de bombardamentele armatelor aliate, a fost reconstruit în întregime de germani în decursul a câţiva ani. Interiorul bisericii a căpătat un aspect cu totul modem, fără reconstruirea ipostazei premergătoare bombardărilor. Aparenţa originală a domului Sfântul Bartolomeu din Frankfurt, ruinat, a fost de asemenea restabilită într-un timp scurt. Pe teritoriul fostei RDG, după 60 de ani de aşteptare forţată, odată cu încetarea controlului sovietic, s-a împlinit vechea dorinţă a locuitorilor oraşului Dresda de a reconstrui în întregime biserica Frauenkirche, căzută victimă distrugerilor lipsite de orice raţiune1 {foto 1-2.). Acest caz demonstrează că intenţia de a materializa moştenirea, supravieţuieşte şi se transmite din generaţii în generaţii. Iniţiativele civile de a restaura, a reconstrui biserica au fost zădărnicite de puterea politică, care a dorit să păstreze ruinele tăciunate ca un memento al războiului. Exemplele amintite arată că direcţia intervenţiilor este determinată de cultura şi tradiţiile unei naţiuni date în limita resurselor financiare, susţinută de intenţiile politice din toate timpurile. Distrugerile intenţionate se remarcă deja la popoarele antice. Nu numai hoardele barbare, năvălind din munţii Asiei Anterioare, au devastat şi au pustiit integral în furia lor neputincioasă fastuoasele oraşe ale Imperiului Asirian de la Ur până la Umk, împreună cu clădirile decorate cu mozaicuri splendide şi vestigii de valoare artistică remarcabilă; ostaşii îmbătaţi ai comandantului / strategului foarte educat şi cult, Alexandru cel Mare, au incendiat palatul regal din Persepolis - ascuns între munţi şi găsit în urma unei trădări - de o valoare inestimabilă, care s-a ars până la temelii împreună cu nenumăratele sale comori de artă. Soarta vitraliilor- iconoclasm şi vandalism Primele curente iconoclaste cunoscute au apărut în secolele VIII-IX, în Imperiului Bizantin, când împăraţii au dispus prin ordonanţe îndepărtarea icoanelor din biserici. Au fost tencuite sau date jos şi picturile murale ori mozaicurile cu reprezentări figurative. în această epocă existenţa, prezenţa vitraliilor era încă foarte sporadică. 1 Fejérdy2017. 124
