Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 17. (Székelyudvarhely, 2017)
Domokos Levente - László Károly: A berethalmi evangélikus templom sekrestyéjében álló kandalló restaurálása
general, fixarea marginilor rupturilor prin cusături cuprinzătoare se face tot conform direcţiei firelor, perpendicular pe firele rupte. în cazul evantaielor, rupturile nu urmăresc direcţia firelor, ele se produc pe liniile de pliere. De aceea coaserea marginilor rupturii nu se va face perpendicular pe margini ci paralel cu direcţia firelor, astfel cusătura se mulează „aproape invizibil” în structura ţesăturii (foto 6). în cazul în care nu este posibilă desprinderea evantaiului dublu, dar consolidarea este necesară, textila de dublare se va aşeza sub cele două straturi. Paietele slăbite, căzute, se fixează cu ajutorul unei rame de cusut, cu fire de mătase, cusătura trecând pe ambele feţe. Uneori în cursul lucrărilor de restaurare la unele ornamente care mai înainte păreau stabile, slăbeşte legătura, se desprind de suport, astfel intervenţiile de restaurare vor dura mai mult faţă de timpul estimat. Dacă ţesătura este foarte slăbită, fragilizată, cu lipsuri, consolidarea poate fi urmată de învelirea cu mătase transparentă (kreplin).313 Textila se poate consolida şi prin fixarea între două straturi de mătase38 39 în funcţie de materialul evantaiului. Consolidarea prin coasere a dantelelor deteriorate, cu pierderi de material se poate realiza prin croşetare sau prin fixarea pe mătase. O dantelă neagră dublată cu mătase de aceeaşi culoare se contopeşte în fundal, îşi pierde caracterul, însă aplicarea unui strat de mătase în culoare naturală va menţine caracterul aerisit al dantelei.40 Dacă suprafaţa este croită din mai multe tipuri de textile, dintre care doar una este deteriorată, nu este necesară conservarea prin coasere a întregii suprafeţe, ci doar a zonelor cu probleme.41 Marginea textilei originale şi marginile textilelor de restaurare se pot finisa prin tivire cu aplicarea cusăturii de festonare sau cusătură oblică, în cazul dantelelor trebuie avut grijă ca tivirea mătăsii de susţinere să fie atât de îngustă, încât să nu se vadă în zona traforată a dantelei (foto 7). Dacă tivul original este dintr-o dantelă care se consolidează împreună cu materialul de bază, iară descoasere, iar mătasea de susţinere se îndoaie către faţa materialului, între ţesătura de bază şi banda textilă, se poate evita destrămarea materialului de consolidare.42 Consolidarea prin dublare serveşte şi drept completare a lipsurilor, completarea broderiilor şi a paietelor este indicată doar din punct de vedere static. Dacă versoul evantaiului este foarte deteriorat, fragilizat, pulverulent, şi în acelaşi timp fără caracter, nepurtând informaţii istorice sau legate de tehnica confecţionării, poate fi indicată schimbarea acestuia cu o ţesătură de acelaşi tip, culoare şi grosime. în astfel de cazuri, după o documentare temeinică, textila originală se va păstra în aceeaşi cutie cu evantaiul. 38 Kreplin-ul este o mătase cu textură uşoară, cu ţesere tip pânză. Várfalvi 1994. 39 Egervári 2000. p. 206. 40 Pápay2015. 41 Nausch2015. 42 Ördög 2013. Lipirea Lipirea şi completarea spiţelor vătămate, rupte nu se poate neglija din punct de vedere al staticii. Lipirea spiţelor intermediare foarte subţiri, traforate, sculptate trebuie efectuată cu multă grijă pentru a evita noi deteriorări. Lipirea marginilor rupturilor nu asigură întotdeauna stabilitatea necesară, de aceea este necesară consolidarea prin dublare (foto 8), uneori prin învelirea cu hârtie japoneză (foto 9). Alegerea adezivului depinde de materialul de bază al spiţelor.4’ Pe lângă relipirea elementelor decorative desprinse de pe spiţe, nu este neapărat nevoie şi de completarea acestora. Reasamblarea Reasamblarea elementelor conservate ale evantaiului trebuie realizată în tehnica originală. Dacă structura trebuia desfăcută cu scopul restaurării, reasamblarea se va face cu nitul vechi conservat sau cu unul nou de înlocuire. Fixarea materialului plan al evantaiului pe spiţe se poate realiza prin coasere şi/sau lipire. La alegerea adezivului ne sunt de ajutor rezultatele investigaţiilor. Adezivul ales trebuie să fie reversibil, solubil şi după îmbătrânire. Pe lângă puterea de lipire, un criteriu important este conţinutul cât mai redus de umezeală pentru a evita formarea petelor pe ţesătură. Cleiul rămâne solubil şi după îmbătrânire, amidonul doar se înmoaie în contact cu apa. Acesta din urmă, în combinaţie cu soluţie apoasă de metil-celuloză devine solubil în apă.44 Cu adezivul ales se propune realizarea unor probe pe suprafaţă de sticlă, pentru obţinerea unei pelicule subţiri şi dense. în cazul evantaielor cu un singur plan-faţă, asamblarea începe cu fixarea cu ace a structurii pe o placă de polistiren învelită cu folie de polietilenă, bazându-ne pe tiparul pregătit în prealabil. Lipirea se poate efectua avansând pe tranşe, aplicând adezivul pe fiecare spiţă pe rând, una câte una, folosind hârtie sugativă şi greutăţi pentru presare. Sugativa absoarbe umezeala în exces, ajutând legarea adezivului şi prevenind vălurirea textilei. Dacă evantaiul a fost tivit cu o bandă, fixarea benzii originale conservate sau a uneia noi de înlocuire va încheia paşii reasamblării. în cazul evantaielor cu mai multe straturi, după lipirea feţei urmează fixarea versoului. Dacă obiectul este întărit şi cu căptuşeală de hârtie, mai întâi se vor fixa între ele faţa şi căptuşeala (foto 10), urmată de lipirea pe spiţe (foto 11), apoi montarea versoului (foto 12). Ultimul pas fiind fixarea straturilor conservate cu panglica de tivire. 43 în cazul spiţelor de lemn se pot folosi eficient cleiurile, acetatul de polivinil, metilceluloza, la os răşinile epoxidice şi adezivii pe bază de cianoacrilat. 44 Amestecul de amidon şi metilceluloză asigură gradul de solubilitate necesară în apă. Amidonul de orez conţine mai puţină apă decât amidonul de făină, de aceea utilizarea acestuia este mai avantajoasă. 162
