Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 15. (Székelyudvarhely, 2015)

Mester Éva: Az egyszerű geometrikus elosztású ablakok védelme és megőrzésük fontossága

Analize de pigmenţi la piese de mobilier pictat din împrejurimile Odorheiului Secuiesc

Levente Domokos - István Sajó

Metoda de execuţie a mobilierului, tehnologia utilizată, îmbinările, soluţiile structurale şi decorul sunt caractere, care relevă nu numai pregătirea, talentul meşterului, ci şi cerinţele, exigenţele şi posibilităţile materiale, spiritul şi preferinţele estetice ale comanditarului sau ale comunităţii. Astfel, tipurile de piese de mobilier apămte pe parcursul dezvoltării interioarelor de locuinţă, respectiv variaţiile, care apar în cadrul unui tip, se datorează societăţii şi sunt o amprentă a acesteia şi a meşterilor, tâmplarilor, care o servesc.

Relaţiile sociale şi economice din secolul XIX. în Scaunul Odorhei, sunt menţionate de mai mulţi autori din această epocă. Szigethy Gyula Mihály, directorul colegiului reformat din Odorheiu Secuiesc, scrie astfel în 1829: „Meşteşugurile sunt variate în Scaun, sunt multe şi satisfac în mare parte necesităţile locuitorilor, sunt nevoiţi să aducă doar papuci din Sibiu, Braşov. Cel mai bine dintre meşteşugari stau ... tâmplarii; la ei se găsesc de multe ori mese, dulapuri, divane, lăzi, scaune gata făcute din esenţe de lemn variate. Pretutindeni în Scaun se practică multe meşteşuguri, aproape toţi gospodarii sunt capabili să-şi confecţioneze din lemn uneltele din jurul casei şi pentru câmp, carul, sania, grapa, scara, ulucul, băncile de şezut, patul şi altele”. 1

Numărul joagărelor de pe valea celor două Homoroade atestă bogăţia de materii prime ce a stat la îndemâna tâmplarilor pictori ai secolului XIX: „Conform conscripţiei din 1839, în Transilvania funcţionau 691 de joagăre. La Vlăhiţa, din anul 1860 cunoaştem 61, din 1909 - 63, iar din 1950 - 38 de joagăre. La Căpâlniţa au funcţionat cu forţa apei un număr de 35 de mori, la Lueta 13, la Mereşti 4, până în 1948, când datorită naţionalizării s-au desfiinţat toate de la o zi la alta”.2

Privind „culorile de pământ”, în special cele de ocru de pe valea Homorodului, respectiv din jurul Harghitei, natura a fost cât se poate de darnică3 (foto 1-2).

Ca punct de plecare la baza cercetărilor noastre privind tehnica picturii mobilierului din zona Harghitei, a stat ideea formulată în urma publicaţiilor lui Kós Károly, Kardalus János, Kocsi Márta şi Csömör Lajos privind meseria de pictor-tâmplar, conform căreia atât meşterii din

1 Jakab - Szádeczky 2007. p. 87.

2 Mihály 2009 pp. 17-18.

3 „... apoi să mergem sus pe Muntele Harghita, la Festékpatak (pârâul vopselei) şi să culegem din nămolul colorat, şi să încercăm să pictăm cu acela prima dată ... din nămolul pârâului se puteau prepara intr-adevăr mai multe nuanţe de roşu.” Kocsi - Csömör 1982. p. 107.

Vârghiş, cât şi cei de pe valea Homorodului, au folosit materii prime locale până la mijlocul secolului al XIX-lea.

Am luat în considerare datele colectate şi furnizate de etnografii menţionaţi4; o astfel de informaţie este legată de familia Sütő, originară din Filiaş, stabilită în secolul al XVI-lea la Vârghiş, care s-a străduit să exploateze şi să utilizeze materiile prime din împrejurimile localităţii, necesare unei tehnici de pictură corespunzătoare vremii. Conform relatărilor, ei au folosit aceste pământuri până în prima treime - jumătate a secolului al XIX-lea, până când negustorii greci ambulanţi au venit cu vopsele şi culori gata preparate. Cu toate că „au cunoscut deja înainte de 1848 unele culori industriale prin intermediul unor comanditari nobili”5, au renunţat la prepararea lor la începutul secolului XX, când au trecut la folosirea culorilor de ulei.

Cercetările noastre legate de pigmenţii organici şi anorganici utilizaţi la mobilierul pictat din Transilvania, sunt întreprinse pe două direcţii. Scopul nostru este identificarea punctelor de exploatare a „pământurilor” pe baza descrierilor etnografice, geologice şi geografice, respectiv pe baza relatărilor verbale, şi în acelaşi timp definirea materiilor prime de origine minerală. Până în prezent tentativele noastre de identificare a locurilor de exploatare au vizat conturarea paletei materiilor prime utilizate de pictorii tâmplari din Vârghiş şi Mereşti în primul rând pe baza literaturii de specialitate etnografice.6 7 Pe parcurs am realizat, că identificarea locurilor de exploatare de odinioară, descrise sau amintite, întâmpină mari greutăţi ori este chiar imposibilă într-un mediu transformat de-a lungul timpului de natură ori de factorul uman. Am reuşit să colectăm numeroase materii prime adecvate pentru prepararea pigmenţilor, însă acestea nu provin din locurile menţionate de relatări; mai multe dintre ele, deşi se găsesc în împrejurimea localităţilor Vârghiş şi Mereşti, nu figurează în descrierile autorilor amintiţi (foto 3-7). Probele colectate le-am analizat prin metoda difracţiei de raze X.

Din materiile prime adecvate pentru pigmenţi, care se pot procura din zona Munţilor Harghita şi Perşani, situată între localităţile Vârghiş şi Mereşti, se conturează o paletă cromatică bogată, care include culorile folosite de pictorii tâmplari din regiune, cu excepţia culorilor galben

4 Kós 1972., Kardalus 1976, Kardalus 1980., Kocsi - Csömör 1981.

5 Kocsi-Csomor 1981. p. 107.

6 Kós 1972., Kardalus 1976, Kardalus 1980., Kocsi-Csomor 1981.

7 Analizele au fost efectuate de Sajó István în Institutul de Cercetări Chimice al Academiei Maghiare de Ştiinţe, la Budapesta. Rezultatele acestora vor constitui subiectul unui studiu viitor.

81